Men are adorable creatures

 

CUM AR TREBUI IUBIŢI BĂRBAŢII?

When_I_close_my_eyes_by_estellamestella

Părerea mea este că femeia care te iubeşte absolut e stăpânită de o forţă demonică, puternică, obscură, care sfârşeşte prin a te strivi. O asemenea femeie te anuleză, te descompune. Este o forţă mult mai tare decât tine,decat mine, decat orice bărbat în viaţă.

 

Mă gândeam aseară…ce înseamnă iubirea unui bărbat? Sau nu! Mai corect: când un bărbat te iubeşte? Nu ştiu alţii cum sunt dar eu cred că simplitatea este cea care atrage. Sau sinceritatea. Sau lumina din privire. Sau, mai bine ar fi să trecem în revistă câteva lucruri din seria celor care ar trebui să fie acolo şi nu sunt. De ce? Pentru că ne-am emancipat într-un mod greşit. Pentru că am învăţat că iubirea trece mai întâi prin portofel şi apoi, dacă mai are loc se judecă şi sufletul. Iubirea nu mai există. Ce să mai zic despre poveştile născute din romanele mele iubite? Unde le mai întâlniţi?

tumblr_mpzl552Mw21qbw9d6o1_250

 

Ştiţi ce cred? Corectaţi-mă dacă greşesc cumva( aşa am ocazia să descopăr reţeta pentru iubirea din cărţile mele) :

 

1. Cred că dimineaţa ar trebui să ne regăsească îmbrăţişaţi, dar aşa cum suntem în realitate: cu părul ciufulit, nemachiate, cu un simplu cearceaf pe noi. Să ne regăsească zorii cu zâmbetul pe buze şi lumină în privire. No shit….nu glumesc.                                                                                                                                                                                                                                                                                            

  Dacă nu te săruţi de bună dimineaţa înseamnă că ziua nu are rost să înceapă

2. Cred că dacă vorbind cu un bărbat am reuşi să îi creionăm imaginea unui cireş înflorit, dacă ne-ar vedea cum ne bucurăm când primim flori( fără să ne întrebăm cât de scump a fost buchetul), chiar dacă ne-ar asculta vorbind răspicat, poate s-ar strădui să ne povestească despre ei.

3. Cred că i-ar induioşa să ne vadă spunându-le “te iubesc” cu buzele, cu mâinile, ochii , cu pielea toată.

4. Cred că ar pleca zâmbind dacă le-am şopti “te aştept acasă” numai cu ochii ascunşi sub părul pe care ni l-au ciufulit cu o seară înainte.

5. Cred că dacă ne-am preocupa mai mult de sufletele noastre şi nu am poseda din cinci în cinci minute telefonul, dacă nu i-am suna încontinuu ….le-ar fi dor de noi. Şi ne-ar arăta asta.

6. Cred că le-ar plăcea să adoarmă îmbrăţişaţi.

7. Cred că ne-ar adora pentru copilăria noastră ( dacă am avea curaj să le povestim ), pentru ideea de libertate şi nebunie pe care văd zilnic ca le-o insuflăm. Pentru încrederea în ei, încredere pe care ar trebui să o avem bine ascunsă în piele, pentru îmbrăţişările pline de pasiune.

8. Am ieşi în fiecare seară dacă nu am fi întotdeauna prea supărate pentru că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm.

9. Nu ne-am plictisi niciodată dacă am şti să tăcem atunci când trebuie şi să visăm cuminţi în timp ce le ascultăm muzica.

10. Poate că şi certurile ar fi un domeniu în care ar participa încrezători dacă am renunţa la trântitul uşilor în lipsa unor argumente, la ţipetele fără rost, la prostiile spuse atunci când suntem derutate.

eu

Aş putea continua lista “ cred eu…” la nesfârşit. Mă întreb doar dacă ceea ce cred este şi real. Pentru că mă uit în jur şi cu regret îmi dau seama că lucrurile astea încep să se piardă. Asta…dacă nu au devenit deja mult prea comerciale. Sau prea învechite.

Vă daţi seama că dacă am renunţa la copilăriile noastre şi am fi pur şi simplu femei am putea face orice ne dorim, fără să ne fie teamă dacă ne încadrăm ori nu în regulile “societăţii”?

Vă daţi seama că am fi în stare să le punem în pericol burlăcia  pentru că putem şi vrem să le acceptăm toate toanele, ciudăţeniile ( căci şi noi avem din plin), simplitatea şi felul de a fi? Pentru că ştim ( sau ar trebui să o facem) că toate vin la timpul lor şi că femeile şi bărbaţii nu iubesc la fel, dar iubesc cu aceeaşi intensitate.

Nu credeţi că ei chiar sunt oameni simpli? Chiar sunt capabili să îţi ofere mai mult decât primesc. Ar trebui să le înţelegem dorinţa de libertate, ar trebui să le susţinem hobby-urile, aşa cum şi noi aşteptăm din partea lor. Ar trebui să îi credem. Ar trebui să acceptăm ceea ce ni se oferă cu zâmbetul pe buze, cu bucurie căci este ceva venit din suflet. Nu ar trebui să răsuflăm uşurate pentru că îi vedem întorcându-se noaptea acasă ci ar trebui să îi facem să îşi dorescă să fie acolo. Ar trebui să încercăm să purtam lenjerii fine chiar dacă urmează doar o seară în care dormim îmbrăţişaţi. Poate nu ar trebui să le scoatem ochii cu “ fiecare lucru la care am renunţat pentru ei” ci ar trebui să descoperim tot ceea ce încearcă ei să schimbe pentru a ne înţelege.

Este oare atât de greu să Doreşti să construieşti o poveste, de iubire dacă vreţi…de asta şi vorbim de fapt? Este atât de greu să facem parte din ceva care ne implică sufletele, dar să avem curajul să fim noi? Să renunţăm măcar în compania lor la măştile de femeie fatală ( cea culeasă din revistele de scandal) şi să le arătam că ne pasă cu adevărat de ei, dar nu controlându-i ci oferindu-le libertatea de a îşi dori să revină lângă noi în fiecare zi.

031b84f61a4b37d65c65481ea7e4d728Uşor uşor ştiţi ce am deveni? Acea femeie. Fatală dacă vreţi. Femeia aceea care printr-o singură privire te poate face să îţi doreşti o viaţă nouă. Femeia fatală este cea care nu are nevoie de parfumuri scumpe pentru a-ţi pune simţurile pe foc. Nu are nevoie de tone de machiaj pentru a zâmbi când îţi vede chipul obosit. Femeia fatală este cea care te asteapta îmbracată senzual doar pentru a te ţine în braţe, cea care poartă lenjerii fine chiar şi cu bocanci. Acea femeie este cea pe care tu o vezi în stare să îţi fie alături chiar daca nu mai conduci acea maşină scumpă, chiar dacă alegi să măncaţi într-o seară în liniştea căminului vostru.
Femeia fatală nu este cea care te atrage prin fundul bombat şi sânii umpluti cu silicon. Femeia fatala nu este una artificială. Nu este aceea care se ridică cu greu de pe o canapea din club, duhnind a ţigări şi a parfum de firmă amestecat cu băuturi ieftine. Nu este cea care ajunsă acasă se chinuie să iasă din hainele prea strâmte, aşa încât nici sânii nici coapsele nu pot respira.

Femeia Ta fatală poate să fie chiar şi cea mai bună prietenă. Este cea care nu se teme să iasă din casă nemachiată, dacă tu ai chemat-o spunându-i că ai nevoie cineva. Este cea capabilă să te îngrijească, cea în faţa căreia te simţi în stare să plângi.


Dacă vreodată sunteţi pregătiţi să îi daţi unei femei toate armele pentru a vă distruge, dar ea nu va face nimic cu ele ci se va interesa de binele vostru…să ştiţi că sunteti posesorii unei frumoase poveşti cu o femeie fatală.

Ne-ar iubi puţin mai mult dacă le-am arăta ca înţelegem că până şi ei fac greşeli. Ar vorbi mai mult cu noi dacă nu ar trăi cu impresia că tot ce spun poate şi va fi folosit împotriva lor.

 

 

CÂND BĂRBAŢII IUBESC ADEVĂRAT? ÎNTOTDEAUNA

6018f692cc9b645707543a6d225ae603

Este clar: bărbaţii şi femeile nu iubesc la fel! Dar nici nu se putea altfel. Şi poate că este bine aşa. Acolo unde femeile iubesc cu o putere devastatoare, cu o forţă demonică ce uneori ajunge să nu mai ţină cont de ele, bărbaţii iubesc cu lipsă de egoism, cu naturaleţe şi simplitate. Bărbaţii iubesc pentru că asta ştiu ei să facă cel mai bine. Am uneori impresia că bărbaţii îşi caută neîncetat sufletele pereche, iar în momentul în care l-au găsit, se dedică lui.

Cum putem altfel să explicăm faptul că iubirea unui bărbat este cea care a mişcat lumi şi a schimbat istoria? Iar exemplele sunt nenumărate. Desigur…puteţi învinui noaptea asta şi compania pe care am avut-o în ultimele zile, puteţi arunca pe urmele lor toate aceste concluzii, dar la dracu, bărbaţii iubesc mai adevărat decât noi!

Şi presimt că acum am dat naştere unor controverse dar dacă fiecare femeie caută în adâncul sufletului ei cele mai sincere momente o să realizeze exact ceea ce am spus eu acum. Bărbaţii nu sunt vicleni, nu sunt luptători de guerilă ai inimii aşa cum suntem noi. De cele mai multe ori sfărşesc plângănd. În linişte, neştiuţi, pentru că fiind bărbaţi ei nu se victimizează şi nu-şi arată trăirile…iubirile, deopotrivă suferinţele. Îmi place asta…demnitatea asta cu care duc la bun final orice poveste indiferent de modul în care a curs.

Pentru că ei asta sunt: ei curg în permanenţă. Ei nu trăiesc. Ei nu sunt lipiţi precum scoicile de stâncile din mare. Ei sunt precum valurile de la ţărm. Cu ei trebuie să simplifici lucrurile şi poate atunci, poate abia în acel moment vei realiza cui au aparţinut. DACĂ, au aparţinut cuiva vreodată. Căci, eu cred că bărbatul, în măreţia lui în iubire nu aparţine nimănui. El îşi aparţine până atunci când crede că a întâlnit sufletul care-i oferă fiecare dintre bucăţile ce-i lipseau pentru a fi complet. Ei nu se aruncă în vâltoare până nu sunt siguri.

Nu ca noi. Femeile văd, simt , iubesc. Fără preaviz. Fără doar şi poate. Femeia iubeşte pentru că ştie că asta este ceea ce face mai bine. Sau aşa crede. Femeia iubeşte cu o aşa putere încât uită să mai fie femeie. Încetează să admire ceea ce admira odată, încetează să fie ceea ce erau înainte de a se întâlni cu această “iubire”. E oare mai simplu aşa? Se dedica deopotrivă cuiva necunoscut dar care se aseamănă perfect cu un proiect de nota 10. Nu este adevărat? Cele mai mari iubiri din viaţa unei femei sunt cele mai reuşite proiecte ale lor. Sunt acele poveşti în care ele au cutezat să schimbe fiecare dintre gândurile şi dorinţele unui bărbat. Ele sunt cele care au pus bazele unei cariere de succes, ele sunt cele care îşi zdrelesc pielea prea bine îngrijită prin bătaia permantentă cu pumnul în piept în încercarea a se identifica.

e462edc48ddd4b12004d5b01698254f8Pentru că …în cazul unora dintre noi, asta se întâmplă. Nu se mai folosesc ca mijloace de măsurare a frumuseţii unei poveşti de iubire, clipele adevărate, clipele care înseamnă ceva dincolo de reuşite. Nu. Puterea şi importanţa unei poveşti de iubire începe să se măsoare în gradul în care a avut loc schimbarea felului de a fi al partenerului. Şi toate acestea pentru ce? Să vedem…se ia un bărbat simplu, cu vise şi planuri, se asezonează câteva luni cu imbolduri şi oportunităţi ce nu îi aparţin şi se lasă la macerat între 1 şi 5 ani. Ce reiese? Vă las pe voi să răspundeţi.

De unde toata acestă pornire a mea? Nu ştiu….poate că încerc să îmi pun mie un semn de alarmă dar fiind femeie îmi este prea greu să accept faptul că mă auto-acuz. Mă acuz pe mine cea care am devenit în ultimul timp că nu semăn cu cea care eram la începutul relaţiei. Şi nu din vina lui. Din vina faptului că gena aia de mamă din mine mă face câteodată să cred că pot să particip sau să am un cuvânt de spus în dezvoltarea oricui. Chiar şi a celui pe care l-am iubit tocmai pentru că nu ştia exact ce-şi doreşte de la viaţă afară de o poveste de dragoste.

În momentul ăla şi eu, asemenea multor altor femei iubeam simplitatea şi naturaleţea, lipsa egoismului dus la extrem şi planurile contruite împreună. Şi acum sunt la fel, doar că m-am pierdut undeva pe drum în încercarea mea de a mă maturiza.

Pentru că deh…femeile se maturizează mai repede decât bărbaţii. Şi da…poate că suntem nişte creaturi adorabile şi pline de incandescenţă şi magie. Numai că …uneori, uităm ceea ce suntem şi creştem. Curând. Prea curând. Iar undeva în urma noastră rămâne o umbră de lipsă de egoism, simplitate şi naturaleţe. Exact cum sunt iubirile celor care cresc mai târziu decât noi.

Aşadar….mă reîntoc în copilărie cu sufletul plin de iubire asemenea bărbaţilor.

Şi…replay.

 

 

BĂRBAŢII CUCERESC SUFLETE, BĂIEŢII CUCERESC TRUPURI

 

3924af5ff36d5fde3fd8f0f24b3a6f7dAm trecut de la a scrie despre “ele” la  încercarea de a îi înţelege pe “ ei”. Da…pe ei. Pe cei plini de supremaţie şi demnitate. Pe ei, cei cu maxilarele bine definite şi cămăşile mereu perfect călcate. Da…pe ei cei egoişti, talentaţi, experţii în ale matematicilor şi electronicii, ei cei plini de euforie, ei….afemeiaţii, ei …efemerii.

Da…am căutat să îi găsesc pe ei cei adevăraţi. Pentru că, eu una încă sunt prizoniera unor romane ale secolului trecut. Eu una încă sper în existenţa bărbatului. Nu a celui cu lanţ de aur la gât, ori a celui care abia se ţine pe picioare prin cluburi. Nu a celui care este regele junglei ci a celui care este destul de curajos încât să se afunde în jungla ce există în mintea mea. Nu îl caut pe amatorul de note muzicale aruncate în scârbă pe un portativ, ci pe cel care chiar cunoaşte versurile lui Phil Collins, Joe Cocker, Meatloaf, Led Zeppelin.

Da…nu aştept pe cel care se îmbracă la circ într-o haină de militar şi se crede Tom Cruise în Top Gun. Eu îl caut poate pe Goose, pe cel modest, pe cel nebun, pe cel care nu se teme să intoneze Great Balls of Fire la braţ cu copilul său. Îl caut pe nebunul de Patrick Swayze, cel care dansează pentru că asta este viaţa lui, cel cu demnitatea la purtător. Îl caut pe cel care îşi ţine în buzunarul de la piept toată bogăţia şi nu se teme că îi va fi furată din portofel.

Da…da…recunoaşteţi modelul. Îl caut pe Heathcliff, pe locotenentul Frederic Henry .

Nu vreau un Romeo plin de vorbe mari şi fapte puţine. Nu vreau pe cineva care să îşi ascundă în spatele bărbii tot curajul. Aşa cum ei poate caută persoana capabilă să fie o lady şi în bocanci aşa şi eu îl caut pe cel care îmbrăcat în uniform militară să fie un suflet cald. Cald? Hmm….am folosit un clişeu! Ce să-mi faceţi? Sunt demodată, recunosc! Accept…şi merg mai departe, căutând în continuare.

Nu mă tem să învăţ să controlez caracterele din jocurile pe calculator sau să îi devin healer-ul din mica lui obsesie virtuală. Nu mă tem să mă dedic totalmente unei lumi din care face el parte, dacă asta îmi va permite să îmi pun şi eu visele în aplicare. Nu mă tem de oamenii care îşi cunosc planurile de viitor dar mă tem de cei lipsiţi de ambiţie. Nu fug de cei capabili să îşi susţină bărbăteşte punctul de vedere atâta timp cât este cel corect şi voi sta lângă el bătând cu pumnul în masă pentru susţinere. De aceeaşi parte a baricadei.

6063ec4a3c577fc5e4ae8f71e84b0882Am crescut între băieţi. Am învăţat că nu îi poţi acuza de egoism din moment ce toţi banii lor zac în grija noastră. Nu îi pot acuza că sunt insensibili din moment ce şi-ar petrece noaptea ferindu-ne de demonii de sub patul sau din mintea noastră. Nu îi putem numi barbari când ei iubesc cu o aşa tandreţe. Prea bine…sunt şi excepţii care confirmă regula. Dar niciodată un bărbat în costum nu va fi o imagine demodată. Da…sunt şi cei care îşi etalează “haurul” şi maşinile scumpe asezonate cu multă goliciune spirituală dar vă asigur…că mai mulţi sunt cei care îşi folosesc mesele ca pe nişte biblioteci pentru cărţile preferate. Sunt mai mulţi cei care merg în drumeţii pentru a se bucura de imaginea unor pietre aruncate de nu ştiu cine pe acea creastă de munte, decât cei care aleargă până la cabana din vârf pentru o porţie sănătoasă de coaste de porc cu vin din belşug.

Sunt mulţi cei ce se relaxează având între braţe silueta feminină a unui roman şi pe fundal o muzică liniştitoare, mai mulţi decât cei care-şi folosesc braţele pe post de cuşti pentru femei.

Dar …trebuie să recunoaştem, toate dintre noi, că sosesc uneori momentele când bărbatul acesta dulce şi atent, tandru, citit, îndrăgostit de muzica bună, glumeţ, altruist, dansator poate, stilat,muncitor, tânăr, artist, prietenos, trebuie să fie cu băgare de seamă. Trebuie să nu îşi piardă puterea, calmitatea, cerebralitatea…cu noi.

Trebuie să asculte, dar nu tăcut. Trebuie să fie inspirat cât să nu poarte un monolog dar nici să fie spectatorul unui discurs. Trebuie, zic eu, să ştie cine este “femeia lui” fără a-şi pune amprenta mai presus de sufletul ei.

Bărbaţii cuceresc suflete, băieţii cuceresc trupuri. Certitudine! Carnea nu rămâne pentru o viaţă la fel şi mare le este uimirea unora când în urma machiajului spălat de pe chip rămâne o expresie lipsită de viaţă.

Bărbaţii conduc şi iniţiează conversaţii, băieţii servesc replici ieftine.

Bărbaţii iubesc şi punct. Se dedică şi atât. Băieţii tatonează în permaneţă, căutând altceva.

Bărbaţii ştiu cine sunt şi cât de departe pot ajunge. Băieţii bat cu pumnii în masă încercând să obţină ceva.

Eu încerc să scriu despre bărbaţi şi să las băieţii să se căute printre rânduri. Caut regele, nu pionul de pe tabla asta de şah, ce este viaţa.

Voi încerca de acum să scriu despre cei care bat cu pumnul în masă zicând: “ sunt iubirea vieţii ei şi oricine altcineva este doar o pierdere de timp”. Dar nu din vanitate, nu din orgoliu prostesc. Ci pentru că a ajuns atât de aproape de sufletul ei încât şi-a văzut imaginea imprimată în ventriculi.

tumblr_mvwu9mMYeg1rmiszuo1_500

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s