Confesiuni · Uncategorized

Jogging with words and thoughts

 

Am uitat ușor ușor ce căutam eu printre secunde. Am uitat ce mă făcea fericită, am uitat chiar și locurile în care mă simțeam acasă. Am uitat tot ce ținea de sufletul meu : clipe, atingeri, zâmbete, îmbrățișări. Am uitat unde mi s-a adăpostit puterea, dar nici nu îmi mai găseam motivația. Am uitat până și scrisul. Nu mai știam unde aș putea găsii bucuria unor cuvinte așternute pe hârtie, căci muzica din difuzoare, pădurile nebune și oamenii plictisiți de prea multă viață nu îmi mai ajungeau.
Am uitat tot ce înseamna bucuria sufletului meu,ajunsă fiind să mă caut neîncetat și să nu mă mai regăsesc. Am crezut …parte în parte cu temerile mele, că singurul lucru de care aveam nevoie era o liniște asurzitoare, o liniște în care să pot urla din interior oricât de mult simțeam nevoia. Am primit și asta, însă odată cu ea am pierdut ultima șansă de a mă mobiliza. Pentru că eu una sunt genul de om ce are nevoie de oameni pentru a se ridica. Pentru că atunci când mie îmi e greu, îmi e mai usor săvăd reușita în acțiunile altora.
Și pas cu pas, încet dar sigur m-am pierdut. Am pierdut tot ce îmi aparținea…de la cuvinte, la gânduri și impresii. Au rămas ale mele doar iubirile, dar și ele pierdute undeva între întuneric și minciună. Mi-am făcut aparent o lume ca pentru mine: o lume de năluci, înțesată de lucurile ce uneori îmi erau liant. Și în nebunia mea, am crezut că asta îmi este calea până în momentul în care mă voi regăsii.

Am greșit.
Însă acum caut liniștea care îmi permite să am parte de toate lucurile ce mă încântă. Caut liniștea în care pot să iubesc nestingherită, în care pot alerga în picioarele goale prin iarbă sau linistea care mă poate duce în locurile ce le iubesc. Caut și încerc din răsputeri să mă regăsesc într-o liniște în care să nu renunț la niciun sunet care mă caractezirează. Și așa…descopăr la finalul zilelor că încep să regăsesc o făclie pâlpâind în apropiere.
Dar cert este un lucru: scrisul te vindecă de orice răni s-ar plânge sufletul. Scrisul ăsta absurd în care inima și sentimentele pun stăpânire pe mâinile tale , căci gândurile le aparțin lor dintotdeauna. Scrisul este mantaua ce te acoperă în fața lumii și totodată cea care te face să te vezi exact așa cum ești, cu toate găurile, nesiguranțele și nebuniile tale.
Jogging-ul ăsta printre cuvinte și gânduri este activitatea pe care de fapt o recomand tututor. Pentru că indiferent de modul în care te afișezi în fața celor din jurul tău, la finalul zilei rămâi doar tu cu tine. Și scrisul. Așa că, nu mințiți niciodată scrisul. Nu mințiți lumina asta din voi și lăsați-o liberă căci singurul lucru pe care îl vrea este să recapete locul din care poate străluci cu adevărata ei intensitate. Lăsați scrisul să vă inunde, să vă posede, dăruiți-vă lui așa cum doriți să vă dăruiți unei amante frumoase. Căci veți ajunge la finalul zilei să vă iubiți un pic mai mult și vă spun cu mâna pe inimă că ăsta nu este neapărat un lucru mai rău. Este pur și simplu un lucru mult mai greu de făcut.
Oamenii care se iubesc pe sine, cu măsură ,sunt capabili să iubească și pe altcineva. Oamenii ăștia știu cum să fie oameni pentru că ei au trăit întunericul. Ei au piedut zile, luni, poate ani căutându-se, cercetându-și sufletul și aflând punctele în care își găsesc fericirea.
Oamenii ăștia au ajuns pas cu pas să iubească viața. Cu adevărat.

 

 

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s