Uncategorized

Filme ce merită văzute

Cu toții avem momente în care poate dorim să evadăm. Cu toții avem zile în care tot ceea ce vrem este să ne pierdem într-o poveste. Pentru acest tip de zile, pentru acele povești, pentru fiecare dintre noi am încercat să încropim o listă cu unele dintre cele mai frumoase filme realizate vreodată. 

 

1.The Shawshank Redemption

 

Anul 1947.Andy Dufresne,un tânăr bancher,este condamnat la inchisoare pe viată pentru uciderea soției și a amantului acesteia,deși Andy declara ca este nevinovat.În închisoare,Andy il intalnește pe Red,un barbat de culoare inchis de 20 de ani.Andy va pune la cale un ingenios plan de evadare , dar și de pedepsire a tiranicului director al închisorii.

Tim Robbins face rolul ”criminalului” tăcut,gânditor.In închisoare gasește un nou prieten,pe Morgan Freeman,un ”lup bătrancare pare ca știe tot dar mai are multe de învațat.

Pe lânga meritul de a fi pe deplin educativ si plin de pilde,filmul reușește sa fie și spectaculos.Închisoare ajunge sa fie prezentata ca un loc oarecare,cu oameni buni și rai,un loc cu care te obijnuiești,locul care devine ”acasă” pentru unii din ei.

2.Schindler’s List

Lista lui Schindler,o capodopera cinematografică,câștigatoare a 7 premii Oscar,inclusiv pentru cel mai bun film și ce mai bun regizor,a cucerit atât criticii de arta cât și publicul.Filmul prezinta o poveste adevărată a enigmaticului Oskar Schindler,membru al Partidului Nazist,un afemeiat și un profitor,dar care reușește să salveze viețile a mai bine de 1100 de evrei în timpul Holocaustului.Filmul este o marturie emoționanta despre ororile razboiului și despre alterarea caracterelor umane în timp de razboi.Razboiul este placa turnată în jurul căreia se desfașoara acțiunea și intriga filmului,reprezentând o cale de mântuirepentru unii si condamnare pentru altii.

3.Fight Club

Viața e un iad.Făra bani,cu o slujbă monotonă și stresantă,cu fiecare nouă zi la fel ca cea de ieri,un tânăr trăiește fără speranță de mai bine și fără idealuri.Dar în viața lui apare cineva care îl învață sa se miște și să trăiasca liber.Pătrunde în labirintul unui joc dur,anarhic,al unor lupte mortale,nemotivate.Devine membru al unui club unde învață să se bată,înlocuind,pentru a-și dovedi puterea,amorțeala spiritului cu agresivitatea.Dar ințtelege curând că un acesta este răspunsul la întrebările sale.

Un insomnatic devenit o veritabilă bombă cu ceas (Edward Norton) și un comis-voiajor alunecos (Brad Pitt) canalizează agresivitatea masculină primară într-o formă nouă și șocantă de terapie.

Conceptul lor se bucură de un succes uriaș și ”cluburi de luptă” se formează în  lumea subterană a fiecarui oraș,până când o tipă senzuală și excentrică (Helena Bonham Carter) devine un obstacol în calea lor și declanșeaza un șir de evenimente derulate dement,complet scapate de sub control,până la uitarea de sine

4.Forrest Gump

 

”Viața este ca o cutie de ciocolată…nu știi niciodată cu ce te alegi”

Povestea începe cu o pană căzând la piciorul lui Forrest.Forrest o ia și o pune în geanta sa.Așezat pe o bancă,așteptând autobuzul,Forrest,pe parcursul filmului,își povestește viața care este aidoma penei luate de vânt.

Forrest Gump este una din acele producții cinematografice care au devenit un adevarat fenomen.În acest film,Tom Hanks face un rol de excepție ca Forrest,un om obijnuit a cărui inocență dezarmată ajunge să întrupeze o generație.Distins cu 6 premii Oscar,între care premiul pentru cel mai bun film,cel mai bun regizor(Robert Zemeckis) și ce mai bun actor într-un rol principal(Tom Hanks),Forrest Gump este titlui pe care nu vrei să-l ratezi.

5.The Silence Of The Lambs

O tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling este însărcinată cu investigarea unui caz criminalistic deosebit de dificil, „Buffalo Bill“ un ucigaș viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Victimele criminalului căutat sunt femei, de pe care el, din motive necunoscute, desprinde bucăți de piele. Deoarece în investigațiile ei, agenta nu face nici un progres, va recurge la o tactică neobișnuită. La rezolvarea cazului va căuta să folosească cunoștințele lui Hannibal Lecter, un criminal periculos care își devora victimele. Criminalul psihopat Hanibal, care este de profesie psihiatru, poate să se transpună în situația ucigașului urmărit și să prevadă acțiunile lui în viitor. Soarta face ca el să fie singurul care are indicii relevante referitoare la psihopatul aflat în libertate, supranumit Buffalo Bill pentru că obișnuiește să-și jupoaie victimele. Un târg pe muchie de cuțit se impune între fragila Jodie Foster, înterpretând o tânără și ambițioasa agentă FBI și monstrul obsedat, deși amândoi știu că nu pot avea încredere unul în celălalt.

6.Intouchables

În urma unui teribil accident cu parapanta, Philippe (Francois Cluzet), un artistocrat înstărit, e nevoit să angajeze un asistent personal și, surprinzător, îl alege pe Driss (Omar Sy), un tânăr din suburbii, proaspăt ieșit din închisoare. Pe scurt, cea mai nepotrivită persoană pentru job.
Lăsând la o parte lipsa lui de experiență, când vine vorba despre umor lucrurile se schimbă radical. Și astfel, toate barierele dispar, lăsând loc celor mai nebunești, ciudate și incredibil de amuzante.

7.The Pianist

Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreiești este forțat ca pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar, pentru a scăpa de deportare.

Szpilmann reușește să fugă din ghetoul din Varșovia și își va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele orașului. Salvarea îi vine de la un ofițer german, care îl va ajuta să supraviețuiască.

Filmul lui Roman Polanski prezintă o atmosferă apăsătoare și de neînchipuit a iadului nazist. Drama fiecărui personaj, suferințele la care sunt supuși oamenii simpli, decorurile răvășite de cruzimea naziștilor dezvăluie o poveste copleșitoare despre realitatea secolului al XX-lea.

„Pianistul” este o capodoperă a cinematografiei ce rămâne tipărită în sufletele oamenilor prin secvențele încărcate de emoții, ce sugerează tragismul perioadei respective, precum și prin chinurile la care au fost supuși evreii din pricina regimului nazist.

 

8.The Departed

În războiul dintre poliție și mafia irlandeză, tânărul Billy Costigan (Leonardo DiCaprio) devine o piesă esențială, el fiind născut în cartierul unde clanul mafiot își avea cartierul general. Căpitanul Queenan (Martin Sheen) și ajutorul său, Dignam (Mark Wahlberg), îi cer lui Costigan să se infiltreze într-un grup mafiot condus de Frank Costello (Jack Nicholson). Un film despre munca polițiștilor sub acoperire, despre prietenie și trădare, despre dragoste și fatalitate.
Un film de acțiune, în regia lui Martin Scorsese, condimentat cu tot ce este necesar unui film de succes.

“Cârtița” este plasat în sudul Bostonului, acolo unde Departamentul de Poliție al statului Massachusetts a declarat un război total, menit să distrugă vârfurile crimei organizate. Ideea este să se pună capăt domniei puternicului cap al mafiei, Frank Costello, acționându-se din interiorul structurii mafiote. Un tânăr novice, Billy Costigan, care a crescut în sudul Bostonului, este cel desemnat să se infiltreze în cercurile mafiei conduse de Costello. În timp ce Billy își dă silința să câștige încrederea lui Costello, un alt tânăr polițist venit de pe străzile din “sud”, Colin Sullivan, se afirmă cu repeziciune în departamentul de poliție al statului.

Fiind promovat în Secția de Investigații Speciale, Colin face parte dintr-o mână de polițiști de elită a căror misiune este să-l distrugă pe Costello. Însă ceea ce nu știu superiorii săi este că acest Colin lucrează de fapt pentru Costello, informându-l pe șeful crimei organizate despre fiecare pas pe care urmează să-l facă poliția. Atunci când atât gangsterii, cât și poliția, realizează că o “cârtiță” s-a infiltrat printre ei, Billy și Colin se află într-un continuu pericol de a fi prinși și dați pe mâna dușmanului și fiecare trebuie să se grăbească să descopere identitatea celuilalt pentru a se salva la timp.

 

9.Gladiator

Au trecut patru decade de când carele de luptă alergau și săbiile străluceau pe marele ecran în drame epice despre timpurile trecute. Acum regizorul Ridley Scott readuce publicului de cinema bătăliile glorioase din vremea romanilor într-o poveste impetuoasă despre curaj și revanșă. Marele general roman Maximus (Russell Crowe) a condus din nou legiunile spre victorie pe câmpul de luptă. Odată terminat războiul, Maximus se gândește să se întoarcă acasă, la soția și la fiul său. Cu toate acestea, muribundul împărat Marcus Aurelius (Richard Harris) mai are încă o sarcină pentru general: să-i transmită puterea.

Invidios pe Maximus, moștenitorul tronului, Commodus (Joaquin Phoenix) ordonă execuția să și a familie sale. Scăpând cu greu de la moarte, Maximus ajunge sclav și este antrenat că gladiator în arenă în care începe să-i crească faima. Acum, vine la Roma cu intenția de a răzbuna uciderea soției și a fiului său ucigându-l la rândul său pe noul împăratul Commodus. Maximus a învățat că singura putere mai mare decât cea a regelui este voința poporului, și știe că se poate revanșa doar dacă ajunge cel mai mare erou al imperiului.

 

10.The Prestige

Renumitul regizor Christopher Nolan (Memento, Batman – ~Începuturi) vine cu un nou thriller plin de trucuri și iluzii. ~În aceasta învolburata și misterioasa poveste, doi tineri magicieni ai epocii victoriene, aprind scanteia unei rivalitați puternice care se va transforma într-o batalie a trucurilor și o sete neîncetata de a-și descoperi secretele unul altuia. Acești doi oameni pun fața în fața îndrazneala și dorința, arta spectacolului și știința, ambiția și prietenia, cu rezultate periculoase, mortale și amagitoare. Rivalitatea lor este adusa la viata de doi dintre cei mai compleți actori de cinema: Hugh Jackman, caștigator al premiului Tony, și Christian Bale, remarcat pentru performanta sa actoriceasca din filme precum Masinistul sau Batman – Începuturi. Lor li se alatura o excelenta echipa actoriceasca, compusa din Michael Câine, caștigator a doua premii Oscar, Scarlett Johansson, nominalizata la Globul de Aur, Rebecca Hall, nou venita în echipa, Piper Perabo, pe care o stiți din Coyote Ugly, starul filmelor fantastice Andy Serkis și David Bowie, în rolul genialului Nikola Tesla.

Acțiunea începe cu cadre într-o rapida schimbare, în centrul Londrei, într-un timp când magicienii erau idoli sau celebritați și când doi tineri magicieni încearca sa-și găseasca calea lor către glorie. Sclipitorul, sofisticatul Robert Angier (HUGH JACKMAN) este un excelent comediant, în timp ce mai tânărul Alfred Borden (CHRISTIAN BALE) este un geniu creativ care are secretele unor numere magice ingenioase. Ei își încep cariera ca prieteni și parteneri. Dar când trucurile lor importante devin și ucigătoare, ei devin dușmani pe viata – fiecare intenționeaza sa-l depașească și sa-l termine pe celalalt. Truc după truc, spectacol după spectacol, competiția dintre ei creste pana când nu mai cunoaște margini, iar cei doi încep sa recurgă la orice, chiar la fantastica noua putere a electricității și geniul științific al lui Nikola Tesla – în timp ce viata celor din jurul lor atârna în balanța. Warner Bros. Pictures și Touchstone Pictures prezintă filmul Prestigiul regizat de Christopher Nolan după un scenariu de Jonathan Nolan și Christopher Nolan după nuvela lui Christopher Priest. Filmul este produs de Emma Thomas, Aaron Ryder și Christopher Nolan. Producatori sunt Charles J.D. Schlissel, Chris J. Ball, William Tyrer și Valerie Dean.

 

11.Django Unchained

Acțiunea are loc în sudul Statelor Unite, cu doi ani înainte de Războiul Civil. Django (interpretat de Jamie Foxx) este un sclav al cărui trecut plin de violență îl aduce în serviciul lui King Schultz (interpretat de Christoph Waltz), un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigași, frații Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze.

Când misiunea lor se încheie cu succes și Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz și continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutați criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea și eliberarea Boomhildei (interpretată de Kerry Washington), soția de care fusese despărțit cu mult timp în urmă.

Căutările îi conduc la Calvin Candie (interpretat de Leonardo DiCaprio), proprietarul lui “Candyland“, o plantație pe care sclavii sunt tratați într-un mod absolut inuman. Interesându-se de soarta Broomhildei sub tot felul de false pretexte, Django and Schultz trezesc suspiciunile lui Stephen (interpretat de Samuel L. Jackson), sclavul de încredere al lui Candie. Mișcările le sunt urmărite și riscă să fie prinși și adevăratele lor intenții date în vileag. Dacă vor să scape și să o elibereze pe Broomhilda, ei trebuie să aleagă între individualism și solidaritate, între sacrificiu de sine și supraviețuire.

Columbia Pictures și The Weinstein Company prezintă filmul Django Unchained/ Django dezlănțuit, în regia lui Quentin Tarantino. Producători sunt: Stacey Sher, Reginald Hudlin și Pilar Savone, iar producători executivi Harvey și Bob Weinstein, Michael Shamberg, Shannon McIntosh și James Skotchdopole. Imaginea este semnată de Robert Richardson, iar scenografia de J. Michael Riva. Scenariul este realizat de Quentin Tarantino. Costumele sunt create de Sharen Davis.

 

12.Braveheart

Mel Gibson, mult timp perceput ca un sex-simbol al filmelor de superacțiune, își dovedeste calitatea de regizor de excepție în acest film de mare succes, rasfațat al premiilor Oscar în 1996, ce are drept subiect lupta patrioților scoțieni împotriva opresorilor englezi.
Bătăliile dintre scoțieni și englezi sunt grandioase și spectaculoase în aceasta producție, efortul cu care ele au fost reconstituite fiind răsplatit pe deplin. Pentru acest film, Mel Gibson a primit Oscarul pentru regie în 1995. Filmul Inima neînfrîcata a mai primit în același an premiul Oscar pentru cel mai bun film, cea mai buna imagine, cel mai bun machiaj și efecte sonore, primind nominalizari la alte cinci categorii.

 

13.Scarface

Scarface, un remake după filmul apărut în 1932, urmărește aceeași poveste a unui emigrant cubanez, Tony Montana (Al Pacino), care, împreună cu prietenul lui, Manny Ray, pune bazele unui puternic imperiu mafiot în Miami. Timp de aproape 3 ore, filmul, de o duritate rar întâlnită în 1983, a născut numeroase controverse în momentul lansării. Regizat de Brian de Palma și scris de Oliver Stone, Scarface a intrat în istorie și prin faptul că este unul din puținele filme nominalizate atât la Globurile de Aur (Cel mai bun actor într-un rol principal, Cel mai bun actor într-un rol secundar, Cea mai bună muzică), cât și la Zmeura de Aur (Cel mai prost regizor).

14.The Wolf Of Wall Street

După “Bandele din New York”, “Cârtița”, “Aviatorul” și “Shutter Island”, echipa de succes Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio revine pe marile ecrane cu un nou film fenomen, o comedie… criminală: “Lupul de pe Wall Street”.
Bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, filmul spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coșmar. A început de jos și a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă, succesul în exces și puterea dobândită l-au transformat din broker onest în infractor implicat în scandaluri de corupție, înșelăciune și crimă.
Bani. Femei. Putere. Petreceri. Distracții decadente. Droguri. Tentațiile erau la tot pasul și atât de ușor de obținut. Amenințarea legii era irelevantă, el putea cumpăra orice și pe oricine. Pentru Jordan și restul haitei de lupi, nimic nu era destul sau prea mult iar modestia era pentru proști.
Martin Scorsese îl prezintă pe Leonardo DiCaprio, alături de Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal și Jon Favreau în “Lupul de pe Wall Street”. Un film spectaculos, care trece prin toate registrele, de la comedie nebună, la erotism și policier plin de suspans. Din 10 ianuarie în cinematografele din România. Distribuit de MediaPro Distribution.

 

15.Rush

Acțiunea filmului Rush: Rivalitate și Adrenalină are loc în epoca de aur a curselor Formula 1 și relatează povestea adevărată a doi dintre cei mai cunoscuți piloți din această competiție, rivali: James Hunt versus Niki Lauda, dar și lupta dintre echipele lor, McLaren și Ferrari.
Filmul urmărește viețile celor doi, iubirile lor, dar și extraordinarul sezon de Formula 1 din 1976, în timpul căruia ambii șoferi au fost dispuși să riște totul pentru a fi campioni în sportul care nu permite erori: dacă faci chiar și cea mai mică greșeală, îți pierzi viața.

 

16. 12 Years A Slave

Filmul 12 ani de sclavie este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supraviețuire și libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabilește valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru care pune preț pe libertate, este răpit și vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar și prin clipe neașteptate de blândețe, pentru Solomon neprețuite rămân viața și demnitatea sa. În cei 12 ani de sclavie, definitorie pentru destinul său va fi doar întâlnirea cu un aboliționist canadian, interpretat de Brad Pitt.

 

17.The Martian

În timpul unei misiuni pe Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney (Damon) este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supraviețuiește urgiei și descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-și folosească la maxim ingeniozitatea, inteligența și forța interioară pentru a râmâne în viață și a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La milioane de mile distanță, NASA și echipa internațională de oameni de știință caută neîncetat soluția prin care să îl aducă pe ‘marțian’ acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun și ei la cale o misiune îndrăzneață, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste povești, mostre incredibile de curaj, se desfășoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranță, a lui Watney.

 

18.Inglourious Basterds

În Franța ocupată de germani Shosanna Dreyfus (Melanie Laurent) privește neputincioasă cum familia ei este executată de colonelul nazist Hans Landa (Christoph Waltz). Shosanna scapă ca prin urechile acului și fuge la Paris, unde-și creează o nouă identitate ca proprietar și proiecționist de cinema. În altă parte a Europei, locotenentul Aldo Raine (Pitt) organizează un grup de soldați evrei pe care-i conduce într-o campanie de răzbunare împotriva naziștilor. Cunoscuți sub numele de “The Basterds” (adică “ticăloșii”), trupa lui Raine o adoptă pe actrița și agenta sub acoperire de origine germană Bridget von Hammersmark (Diane Kruger) într-o misiune al cărei scop este lichidarea liderilor celui de-al treilea Reich. Soarta unește drumurile personajelor în cadrul unei săli de cinema, unde Shosanna este hotărâtă să-și ducă la îndeplinire propriul ei plan de răzbunare.

 

19.The Godfather

Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul este povestea grandioasa a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realista a acestei lumi mai putin accesibile unde cuvântul dat și promisiunile făcute au o valoare capitala, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul în care viata ii este pusa în pericol, copii săi nu mai pot sa stea departe de pericole, fiind antrenați și ei în acest joc extrem de riscant al luptelor intre clanurile mafiote din America. Respect, crima, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine acest film și acțiunea sa care a făcut lumea filmului sa vuiască.

 

20.Public Enemies

 

Johnny Depp este John Dillinger, celebrul, șarmantul și îndrăznețul jefuitor de bănci din America anilor ’30, ajuns inamicul public numărul unu și urmărit de un batalion de agenți FBI conduși de agentul Purvis (Christian Bale). Erou al tuturor americanilor, satisfăcuți că banditul jefuia exact băncile care-i blestemaseră cu greaua depresiune, Dillinger reușește câteva originale evadări din închisoare, dar și să-i fure inima frumoasei Billie (Marion Cotillard).

 

 

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s