Uncategorized

Jingle mi-a scăpat sufletul de controverse

Astăzi…parcă mai mult decât în celelalte zile, mă gândesc la copilărie.

Astăzi, mai mult ca în oricare altă zi…am simțit nevoia ca pentru un moment să mă opresc, să mă uit la fotografia străbunicii și să mă întreb : de ce ți-ai permis, copile, să lași să treacă atâta timp până să îi privești chipul din nou?

Și…în numai o secundă mi-au trecut prin minte clipele în care aveam parte de acele mângâieri tandre, mi-am adus aminte de rugămințile ei, de privirea-i mereu deschisă, de zâmbetu-i atât de cald încât parcă chiar sufletul voia să îi iasă dintre coaste și să mă îmbrățișeze. Vorbesc în cuvinte mult prea mari pentru ochii voștrii? Nu vreau să vă pierd printre rânduri,dar sunt incapabilă să îi pun imaginea  în cuvinte mai simple de atât, căci ea, mi-a marcat întreaga copilărie. Pentru că…vedeți voi, sunt una dintre acele persoane norocoase care a avut parte de străbunici până după cei 20 de ani.

Strabunica mea…îmi spunea ceva, atunci când prima frunză stătea să cadă:

“Toamna îţi câştigă sufletul întru totul prin apelul ei mut la compasiune faţă de descompunerea ei.”

Așadar…imaginea ei este imaginea toamnei. Îmi aminteşte de copilărie, de sentimentele de libertate absolută pe care mi le oferea aceasta. Acum…problema este că toamna aduce odată cu ea un miros de dulceaţă de gutui şi plăcintă de dovleac. Şi…toamna îmi readuce în minte imaginea bunicii cu şorţul ei vesel colorat în timp ce freamătă prin bucătaria veche.

Toamna…ei bine, toamna este naşterea unei naturi cu totul şi cu totul nouă. Toamna se naşte prin moartea primei frunze. Odată cu decolorarea sufletului aceastei prime frunze aşa ni se înfrumuseţează nouă ochii şi iubirile. Și…de doi ani de zile, toamna reprezintă perioada în care imaginea copilăriei mă săgetează mai puternic ca niciodată.

Iar acum…la început de primăvară gândurile-mi stau la toamnă. Așa că vreau Acum ceva să poată să îmi aducă aminte de această Toamnă, vestitoare a chipului bunicii mele. Un prieten, văzându-mă ceva mai melancolică tocmai atunci când ar fi trebuit să fiu victima sufletelor readuse la viață mi-a recomandat un site: Jingle.ro

Spune el: acest site este o aglomerare a celor mai haotice gânduri și dorințe ale tale, aflate în cea mai dulce ordine.

Da..este un poet, chiar și atunci când recomandă un lucru atât de trivial. Însă…m-a făcut cumva să îmi doresc să îi dau o șansă.

Sceptică la început…priveam căsuța goală din fața mea, întrebându-mă ce aș putea să tastez. Un cuvânt, un lucru, un sentiment, ceva care să mă readucă cumva pe linia de plutire. Nu mi-a trecut nimic prin minte. Așadar..am decis să îl supun testului suprem: vreau un lucru, orice, care să îmi aducă aminte de o clipă fericită, de cei 20 și ceva de ani ai copilăriei mele. Vreau ceva care să îmi amintească de străbunica mea. Poate acest Jingle să mă ajute?

Cu gândurile dezordonate, cu o ușoară curiozitate și neliniște aduc cursorul în dreptul căsuței goale.

“Caută ( de exemplu pantofi lila) “, mă îndeamnă

” O să caut ce îmi cere sufletul acum: TOAMNĂ , decid eu.

Cu și mai multă curiozitate apăs  tasta Enter. Nu aleg nicio culoare, nicio altă caracteristică. Acesta este testul meu suprem. Și…rezultatele sunt suprinzătoare: cărți( printre care se odihnea tăcută cartea preferată a străbunicii), diverse aranjamente florale, torturi, filme, haine, chiar și câteva articole de decor. Tot la ce m-aș fi putut gândii și chiar mai mult decât atât.

În numai câteva secunde, acest Jingle.ro mi-a pus cu adevărat alegerile ( cele mai felurite) pe care le puteam face, la picioare. Acum..nu-mi mai rămâne decât să realizez o încheiere la acest articol și apoi mă voi duce să îmi umplu coșul cu achiziții purtând această tematică.

Și poate că …până la urmă există și un remediu pentru persoanele sceptice ca mine, sau mai bine zis, pentru acele persoane al căror suflet este victima atâtor controverse. Și..se pare că există ceva care mă poate ajuta ca în mijlocul primăverii, să aleg lucruri tomnatice, pentru că asta este imaginea pe care o doream zugrăvită.

Pentru moment însă….Toamna încă-mi pare acea domnişoară naivă, cu o rochie galbenă-verde-roşie-albastră care se plimbă cu tălpile goale prin imensitatea inimii unei păduri, imensitate care se deschide ca un hău în faţa ei.

o_sa_te_ploua_pe_aripi_by_alexandrinaana-d6miqj9

spuneai,

plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.

Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,

mie-mi plouă zborul, cu pene.”

 

 

 

Toamna a căzut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

În zadar te alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.”

 

În zilele ce vor urma…toamna mea va fi adusă de un curier grăbit, cu brațele-i încărcate de cărți. Dar…până acum toamna era copilărie!

Acea toamnă cu dimineţile în care bunicul meu îşi mută scara dintr-o parte în alta a curţii în încercarea de a aduna toţi strugurii. Acea toamnă caldă, cu miros de must şi râsete şi bucurie prin curte. Acea toamnă în care mai devreme sau mai târziu se naşte un moment în care curtea este asaltată de întreaga familie. Şi…toţi copii ai aceleaşi naturi, cu toţii rămnim tăcuţi la mustul care ne îmbie temător din sticlele frumos aşezate pe scările din apropierea beciului. Şi astăzi, aievea, l-am privit hipnotizată pe bunicul meu în timp ce sugruma acei ciorchini în speranţa că noi…spectatorii săi tăcuţi vom visa, vom crede ceva mai mult!

Am fost asaltată nu de amintiri, ci de dorinţa ca şi copilul meu să trăiască aceaste momente. Să nu mă maturizez nici eu atât de  curând încât să pierd bucuria de a mă ascunde dupa diferitele piese de mobilier în speranţa că voi putea fura un ciorchine măcar din maldărul de savoare care îşi aşteaptă tăcut dar netemător metamorfoza într-un elixir pentru noi, pentru zeii picaţi pe pământ( aşa cum ne numea strabunica- pentru ea, noi eram zeii existenţei ei, îngeri coborâţi din cer).

page

Toamna în care bunica mea nu îşi mai găseşte locul în bucătărie de atâta treabă însă nu ne permite niciunuia să îi luăm locul. Apărarea bucătăriei a devenit o adevărată pecete a puterii în familia noastră. La un moment dat, fiecare femeie îi va lua locul bunicii mele şi va frământa în tăcere( dar cu sufletu-i dansând) aluatul pentru delicioasa plăcintă cu mere şi dovleac. An de an ….fiecare dintre noi privea tăcută dar fermecată dibăcia bunicii care încă îşi păstrează demnă locul printre pungile cu făină şi miresmele raiului

img_1813

 

Radioul vechi al străbunicului meu încă îşi mai cânta viaţa. Prin vechile difuzoare renaşte Sinatra şi Doris şi Edith Piaf şi copilăria mea şi frumuseţea familiei mele adunată pentru câteva zile sub acelaşi cer.

 

Râsete,bucurie, miros de struguri, dibăcia bunicii … asta este Toamna mea! Cea mai frumoasă toamnă din anii copilăriei. Toamna care a rămas punte între maturitatea mea şi acele momente. V-aş invita pe toţi la o toamnă ca a noastră, pentru că v-ar rămâne întipărită pe retină o viaţă, pentru că v-ar săpa în suflete şi s-ar cuibări acolo pe vecie.

 

Dar până atunci…puneți mâna pe tastură și căutați site-ul celor de la Jingle. Poate vă va ajuta ca într-o zi nesigură să vă regăsiți zâmbetul printr-un click!

Untitled

Articol scris pentru campania Jingle de pe Blog Awards.

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s