Super Blog 2014!

Prea multe emoţii s-au ascuns şi pentru potop este de ajuns!

angels 1Dacă stau în faţa voastră dornică de a vă vorbi despre iubire, voi ajunge poate să vorbesc în faţa unor statui de ceară? Ori , voi regăsii între voi acea comunitate de suflete care ştiu să spere? Am spus de atâtea sute de ori că oamenii frumoşi mănâncă îngeri. Zilnic. Oamenii ăştia se trezesc zilnic dis de dimineaţă şi încep să zâmbească. Oamenii aceştia iubesc din suflet, speră şi îşi doresc să îşi întindă aripile. Toţi aceşti oameni sunt capabili să îşi deschidă aripile în zorii zilei, iar apoi să caute cu ochii după îmbrăţişări pline de iubire. Pentru că sentimentele care le încolţesc în inimi sunt dintre cele mai frumoase. Ei trăiesc şi respiră iubind. De la iubire porneşte totul. De la iubire porneşte puterea de a merge mai departe, ori teama de a nu pierde pe cineva. Din iubire izvorăşte dorinţa de sacrificiu şi credinţa. Totul, absolut totul sălăşluieşte în această matcă.

Vă voi vorbi despre iubire. Căci iubirea este totul…în măreţia ei.

angel-wings-oDar să o luăm pas cu pas. Aveţi în faţa ochilor voştrii sufletul unei studente la medicină. Să îl disecăm, zic!  O să vă descriu izvorul din care îmi retrag zilnic rezerva de iubire. O să vă spun , sper eu, în cuvinte cât mai simple, care sunt elementele care îmi conduc mie viaţa. Pentru că fiecare dintre aceste sentimente nasc emoţii care de care mai puternice.

Vreau să vă vorbesc despre lacrimile vărsate în tăcere, ori de plânsetele din sufletele noastre. Vreau să vă vorbesc despre cele mai simple emoţii. Vreau să vă mărturisesc ceea ce descopăr eu zilnic. Vreau să înţelegeţi că sub pleoapele mele doarme zilnic iubirea şi tot ea este cea care se cuibăreşte noapte între ele. Acolo este poarta ei către nebuloasa din interiorul meu. Pentru că….recunosc acum, în faţa voastră , că sunt controlată de iubire.

 

tumblr_mz3n46qZ461sh6py2o1_500Ştiţi?  Astăzi m-am gândit la ceva. Ceva nebunesc poate pentru mulţi dintre voi. Cu toată ţăcăneala asta a vântului care rage ca un leu eliberat dintre coastele noastre încep să regret sinuciderea frunzelor din nucul meu. Nucul din faţa ferestrei mele. Am stat întreaga dimineaţă urmărindu-i sufletele în căderea lor către pământul ce le îmbrăţişează primitor şi înţelegător. Uitându-mă la ele…am înţeles şi eu că fiecare lucru îşi are sfârşitul( într-un fel sau altul). Iar apoi…am simţit ploaia. De la prânz plouă încontinuu. Şi ploaia asta, neputinţa mea de a o stăpânii, de a o oprii, mă face să realizez că trăiesc, trăim cu toţii şi vom continua să o facem….în mijlocul unei adevărate teorii a haosului. Impropiu spus.

Poate….de fapt sunt sigură că aşa este, în interiorul meu este haos. Un haos total şi de nedescris. Nu din vina examenului de cardio de mâine. Dar este ceva…..ceva care m-a făcut să mă simt mică. Mică, în mijlocul acestei nebuloase, pierzând parcă totul printre degete. Iubirea, în toate formele ei…iubirea asta reuşeşte să mişte totul din loc. Chiar şi sufletul tău, cititorul meu din miez de noapte. M-am gândit ce reuşeşte iubirea să schimbe în noi, sau de ce ne lăsăm controlaţi de sentimente, emoţii. De ce le lăsăm o atâta putere?

Şi m-am simţit neputincioasă. Şi am vrut să ţip, să cânt, să urlu, să dansez, să scriu, să fac ceva…orice suficient de puternic ca să conjur natura oamenilor să nu alerge atât de necondiţionat în faţa sfârşitului lor.

Acele replici cu “trebuie să fim mai buni, să fim cinstiţi, să iubim mai curat, să vorbim mai adevărat”, toate aceste cuvinte nu sunt DOAR cuvinte. Ar trebui să învăţăm să credem în ele. EU cred în ele. În fiecare părticică, în fiecare literă. Eu cred că poţi fi un om mai bun chiar dacă eşti lipsit de bani şi plin de probleme. Cred că nu viaţa este cea care ne defineşte, ne defineşte ceea ce facem. Nu ceilalţi, ci noi ne construim viaţa, ne construim lumea. Trebuie să ne lăsăm controlaţi de emoţii. Trebuie să dăm frâu liber iubirii, în forma ei cea mai pură. Speranţa….este un lucru periculos, însă chiar şi aşa, tot ce facem trebuie să poarte semnul speranţei.

tumblr_mmrf0mnXXJ1s5kl38o1_500

Ştiu că poate mă repet, însă….cele mai puternice sentimente le poţi găsii numai în spitale. Ascultaţi-mă ce vă zic: fericire, teamă, neputinţă, nebunie, recunoştinţă, speranţă, sfârşit. Un amalgam de sentimente, toate diferite, nestatornice însă mai puternice şi mai adevărate ca oriunde altundeva.

 

Astăzi am fost la spital. Din nou…aşa cum o fac în fiecare zi. Dar, la fel ca în fiecare zi, astăzi am văzut aceleaşi lucruri. Am văzut chipuri triste, înebunite de durere,de povara unor lucruri cărora nu le pot face faţă. Am văzut bătrâni gărboviţi de probleme şi lipsiţi de un braţ de sprijin. Am privit asistente care fug în stânga şi în dreapta în dorinţa de a-i ajuta pe toţi. Dar nu pot…căci sunt prea mulţi. Este prea multă durere de jur împrejurul lor. Pereţii …acei pereţi care se cred albi, puri, curaţi, sunt mereu încărcaţi de teama lor. De rugile lor. Ale tuturor celor care vin aici căutând un ajutor.

Am văzut şi persoane care treceau nepăsătoare. Au trecut momente bune,momente în care am rămas blocata pe holul spitalului, în mijlocul luptei dintre viaţă şi moarte, cu bolnavii trecând pe lângă mine, cu iubiri pierdute, cu lacrimi cernute însă… mereu ,dar mereu prezente.

 

tumblr_inline_mzfxzmkVpN1sq7wu8

 

Am vrut să strig din toţi rărunchii. Am vrut să îi iau de guler pe toţi şi să îi privesc în ochi spunându-le că eu chiar cred că pot lupta alături de ei şi pot să schimb ceva.

 

 

 

Aş fi vrut să îi opresc pe toţi şi să le spun că SUNT ACOLO. Iubesc, trăiesc, fac ceea ce fac, sunt acolo pentru EI. Pentru nimeni altcineva. Am ales această meserie numai pentru că îmi doresc să le fiu alături. Vreau să fiu cea care zâmbeşte mamei şi îi dă în braţe primul născut. Vreau să fiu acolo, ţinând de mână copilul care tuşeşte în timp ce mama lui este acasă. Am vrut să fiu cea care aduce jucăria fetiţei din patul din spatele salonului. Am vrut să îi asigur pe copii care îşi aşteptau tatăl să iasă din operaţie că peste puţin timp se vor juca din nou fotbal împreună. Am vrut să o asigur pe mama sfâşiată de durere că băiatul ei va putea alerga din nou printre zâmbetele ei. Am vrut să asigur bătrânul de pe banca de lângă automatul de cafea că soţia lui se va întoarce la el. Am vut să fac toate acestea. Aş fi vrut să ştie că nu sunt singuri în mijlocul hăului, să spere prin mine, prin sufletele lor. Să creadă. Însă teama este prea puternică. Iar riscurile sunt atât de înfricoşătoare încât spintecă spinarea timpului. Şi nu mai există nimic afară de rugile lor.

 

Am vrut şi încă îmi doresc zilnic să le injectez speranţă în vene. Pentru că emoţiile ne fac umani. Emoţiile ne readuc aminte că trăim. Iar iubirea, aşa cum v-am spus până acum este punctul central al existenţei noastre. Puterea bătrânului care aşteaptă înlăcrimat pe bancă este născută din iubirea pentru soţia lui. Tot iubirea este cea care te loveşte în faţă când intrii în saloanele reci în fiecare dimineaţă.

large

Nu aşteptaţi o anumită zi pentru a începe schimbarea. Lăsaţi-vă inima pătrunsă de iubire şi fiţi una tot ceea ce puteţi devenii voi.

Vreau să vă dedicaţi emoţiilor. Să deveniţi adevăraţi!
Gata! Gata cu ascunzişurile şi neputinţa şi fuga. Gata cu laşitatea. Mai bine să izbucnească din voi ceva, orice, oricât de adevărat decât să continuaţi să fiţi nişte chipuri lipsite de viaţă. Mai bine plângeţi sau urlaţi. Mai bine adunaţi-vă fisuri din adevărurile dintre voi şi încropiţi tot ceea ce v-aţi dorit vreodată. Vă rog…nu uitaţi să fiţi oameni. Nu vă temeţi să lăcrimaţi când vă doare sufletul, nu vă temeţi să vă pară rău de copilul singur din colţul camerei. Nu vă temeţi voi de tot ceea ce puteţi să oferiţi. Pentru că, vă spun, atâtea emoţii puternice se ascund în interiorul vostru încât sunteţi totul!

Gata! Să readucem umanitatea printre noi! Vreau din nou emoţii, care de care mai puternice. Să dăm frău liber puterii din noi. Părăşiţi-vă măştile şi fiţi vii din nou!

 

Gata! Prea multe lacrimi s-au plâns! Credeţi-mă, pentru potop este de ajuns!

Vi se pare că îmi doresc ceva imposibil? Ei bine…îmi cer scuze că vă dezamăgesc însă eu sunt un om visător. Şi nu numai atât…CRED! Poate că nu vom fi niciodată în stare să avem la purtător atâta putere. Şi dacă am avea…îmi este totuşi teamă că nu am şti să o folosim aşa cum trebuie. Avem nevoie de şcoli speciale în care să ne educăm sufletele mai întâi de toate.
Aş fi putut acum să vă vorbesc despre tot şi nimic. Aş fi putut să vă conving că fiecare dintre sentimentele sau emoţiile pe care le nutrim în interiorul nostru, în singurătate ori atunci când suntem înconjuraţi de prieteni, acele emoţii sunt cele mai importante lucruri pe care le avem. Emoţiile din noi sunt cel mai preţios dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, sau Allah, ori Budda. Numiţi-l cum doriţi. De fapt este esenţa din interiorul nostru.
Aşa că vă spun acum din toată inima: IUBIŢI! Uitaţi tot răul, lăsaţi dimineaţa masca de ceară în urma voastră şi când iesiţi pe drum opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi. Dar priviţi cu atenţie, priviţi cu sufletul. Priviţi şi gustaţi emoţiile. Lăsaţi-le să vă inunde sufletul, să vă hidrateze viaţa, să vă schimbe.

 

tumblr_mp2m6sKw2S1rk34bjo1_500

 

Articol scris pentru Super Blog 2014!

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s