Uncategorized

Când iubirea îmi dă imunitate

tumblr_mz7yf7iAPo1s9eneuo1_500

 

Aş vrea să vă povestesc atât de multe despre el…

Dar în frumuseţea lui este atât de plin de complicaţii şi întrebări încât nu ştiu de unde să încep. Mă tem că povestindu-vă despre cât de iubitor şi atent şi visător este, aş uita să amintesc ce inimă mare i se ascunde în pieptul de tinichea. Aş uita, privindu-l, să vă descriu câte bestii zac în ochii lui căprui şi câţi demoni se ascund sub limba-i încărcată cu vorbe bune.

Privindu-l…din tălpi până-n creştet, el este imaginea unui zeu grec naufragiat pe tărâmul meu. De ce grec? Pentru că nu este unul nordic. De ce? Pentru că fiinţa lui, pe de-a-ntregul emană căldură. Pentru că atunci când îl sărut, pielea lui miroase a sare de mare, pentru că mâinile lui se cufundă în pielea mea aşa cum valurile mării sapă în nisip.

Nu îl pot înţelege. Dar îi anticipez gândurile, mişcările şi gesturile cele mai mici. Când încerc să îl înţeleg este ca şi cum aş încerca să învăţ geografie. Este tărâmul plin de lacuri şi peşteri. Stalactitele îi ies prin piele şi mă înţeapă de fiecare dată când încerc să mă apropii. Carena pieptului său trosneşte din cauza valurilor puternice ale ochilor săi. Cerul din el, căci în interiorul său creşte un cer asemenea unei hidre, este brăzdat de două avioane. Şi avioanele … se iubesc. Aleargă desculţe printre viscerele sale, fac dragoste în venele sale, suflă vânt în ventricule. Avioanele se iubesc în existenţa asta.

large

Citindu-l, cartea mea de geografie, mapamondul meu, mă găsesc cu inima oceanului la gât, pe aripa avionului din venele sale. Îi simt suflul în părul ce rămâne prins în ventriculul său.

E mai complicat decât îl pot eu percepe.

Eu consum enorm de multã dragoste la suta de kilometri.

M-am învăţat să fiu înconjurată de iubire. Poate pentru că sentimentul ăsta mi-a asigurat întotdeauna imunitate la mocirlã. Câtã vreme m-am simţit iubitã, am suportat tacit toate tunetele, toate durerile,toată mizeria, lãtrãturile şi hoţiile din mine.

Dar dacă vreodată, chiar şi cu zeitatea mea grecească, dacă s-ar întâmpla să nu-mi recunoască glasul, ori plânsul…voi pleca. Voi pleca căci voi şti că locul meu a încetat să fie ascuns sub carnea lui. Este ca la un naufragiu. Fiecare om uită ce a trăit şi îşi simte propria-i moarte. E fascinaţia de moment, este premierea vieţii lui.

Dar când viaţa ta îţi oferă apanajul perfect pentru a lupta, eşti cumva obligat moral să o faci. Să părăseşti romanele vechi, cafeaua aburindă, prăjitura cu vişine şi să iubeşti. Da! Să îţi găseşti zeul grec şi să iubeşti fiecare muşchi al lui, fiecare geană şi clipire.

Cam în asta constă dificultatea de a fi om. Ar trebui să înţelegi prea multe ca să realizezi câtă putere zace printre coastele tale.

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s