Uncategorized

Când bărbaţii iubesc adevărat? Întotdeauna

3ae18ed68498591dd89d86cd458b5a56

Este clar: bărbaţii şi femeile nu iubesc la fel! Dar nici nu se putea altfel. Şi poate că este bine aşa. Acolo unde femeile iubesc cu o putere devastatoare, cu o forţă demonică ce uneori ajunge să nu mai ţină cont de ele, bărbaţii iubesc cu lipsă de egoism, cu naturaleţe şi simplitate. Bărbaţii iubesc pentru că asta ştiu ei să facă cel mai bine. Am uneori impresia că bărbaţii îşi caută neîncetat sufletele pereche, iar în momentul în care l-au găsit, se dedică lui.

Cum putem altfel să explicăm faptul că iubirea unui bărbat este cea care a mişcat lumi şi a schimbat istoria? Iar exemplele sunt nenumărate. Desigur…puteţi învinui noaptea asta şi compania pe care am avut-o în ultimele zile, puteţi arunca pe urmele lor toate aceste concluzii, dar la dracu, bărbaţii iubesc mai adevărat decât noi!

Şi presimt că acum am dat naştere unor controverse dar dacă fiecare femeie caută în adâncul sufletului ei cele mai sincere momente o să realizeze exact ceea ce am spus eu acum. Bărbaţii nu sunt vicleni, nu sunt luptători de guerilă ai inimii aşa cum suntem noi. De cele mai multe ori sfărşesc plângănd. În linişte, neştiuţi, pentru că fiind bărbaţi ei nu se victimizează şi nu-şi arată trăirile…iubirile, deopotrivă suferinţele. Îmi place asta…demnitatea asta cu care duc la bun final orice poveste indiferent de modul în care a curs.

Pentru că ei asta sunt: ei curg în permanenţă. Ei nu trăiesc. Ei nu sunt lipiţi precum scoicile de stâncile din mare. Ei sunt precum valurile de la ţărm. Cu ei trebuie să simplifici lucrurile şi poate atunci, poate abia în acel moment vei realiza cui au aparţinut. DACĂ, au aparţinut cuiva vreodată. Căci, eu cred că bărbatul, în măreţia lui în iubire nu aparţine nimănui. El îşi aparţine până atunci când crede că a întâlnit sufletul care-i oferă fiecare dintre bucăţile ce-i lipseau pentru a fi complet. Ei nu se aruncă în vâltoare până nu sunt siguri.

Nu ca noi. Femeile văd, simt , iubesc. Fără preaviz. Fără doar şi poate. Femeia iubeşte pentru că ştie că asta este ceea ce face mai bine. Sau aşa crede. Femeia iubeşte cu o aşa putere încât uită să mai fie femeie. Încetează să admire ceea ce admira odată, încetează să fie ceea ce erau înainte de a se întâlni cu această “iubire”. E oare mai simplu aşa? Se dedica deopotrivă cuiva necunoscut dar care se aseamănă perfect cu un proiect de nota 10. Nu este adevărat? Cele mai mari iubiri din viaţa unei femei sunt cele mai reuşite proiecte ale lor. Sunt acele poveşti în care ele au cutezat să schimbe fiecare dintre gândurile şi dorinţele unui bărbat. Ele sunt cele care au pus bazele unei cariere de succes, ele sunt cele care îşi zdrelesc pielea prea bine îngrijită prin bătaia permantentă cu pumnul în piept în încercarea a se identifica.

Petru că …în cazul unora dintre noi, asta se întâmplă. Nu se mai folosesc ca mijloace de măsurare a frumuseţii unei poveşti de iubire, clipele adevărate, clipele care înseamnă ceva dincolo de reuşite. Nu. Puterea şi importanţa unei poveşti de iubire începe să se măsoare în gradul în care a avut loc schimbarea felului de a fi al partenerului. Şi toate acestea pentru ce? Să vedem…se ia un bărbat simplu, cu vise şi planuri, se asezonează câteva luni cu imbolduri şi oportunităţi ce nu îi aparţin şi se lasă la macerat între 1 şi 5 ani. Ce reiese? Vă las pe voi să răspundeţi.

De unde toata acestă pornire a mea? Nu ştiu….poate că încerc să îmi pun mie un semn de alarmă dar fiind femeie îmi este 17ad96fc02ec678717845cbf17c3a859prea greu să accept faptul că mă auto-acuz. Mă acuz pe mine cea care am devenit în ultimul timp că nu semăn cu cea care eram la începutul relaţiei. Şi nu din vina lui. Din vina faptului că gena aia de mamă din mine mă face câteodată să cred că pot să particip sau să am un cuvânt de spus în dezvoltarea oricui. Chiar şi a celui pe care l-am iubit tocmai pentru că nu ştia exact ce-şi doreşte de la viaţă afară de o poveste de dragoste.

În momentul ăla şi eu, asemenea multor altor femei iubeam simplitatea şi naturaleţea, lipsa egoismului dus la extrem şi planurile contruite împreună. Şi acum sunt la fel, doar că m-am pierdut undeva pe drum în încercarea mea de a mă maturiza.

Pentru că deh…femeile se maturizează mai repede decât bărbaţii. Şi da…poate că suntem nişte creaturi adorabile şi pline de incandescenţă şi magie. Numai că …uneori, uităm ceea ce suntem şi creştem. Curând. Prea curând. Iar undeva în urma noastră rămâne o umbră de lipsă de egoism, simplitate şi naturaleţe. Exact cum sunt iubirile celor care cresc mai târziu decât noi.

Aşadar….mă reîntoc în copilărie cu sufletul plin de iubire asemenea bărbaţilor.

Şi…replay.

Advertisements

5 thoughts on “Când bărbaţii iubesc adevărat? Întotdeauna

  1. Nu stiu daca iubesc mai mult barbatii, dar iubesc diferit, Si mult mai dedicat, mai pur… cum sa explic? Iubesc cu eforturi si atentie, cu protectie si siguranta. O iubire sufletista.
    Noi, femeile, iubim problematic.

    1. “Noi, femeile, iubim problematic.” – dacă ai ştii cât de mult am căutat prin minte aseară exact ideea asta!!!
      Draga mea, eşti pură inspiraţie pentru mine!

      1. Ma bucur sa aud asta >:D<

        Pur si simplu… m-am gandit deseori la lucrurile astea. Brbatii iubesc foarte diferit, dar intr-un fel total. Atunci cand intr-adevar iubesc. E complex si simplu, in acelasi timp.

  2. Eu zic ca ei iubesc mai mult. E clar. Chiar daca, din pacate, codul lor de onoare nu permite asta. Iubesc cu mult mai mult. Uneori prea mult, dar cine se plange? 😉

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s