Uncategorized

Cum Jose Saramago m-a luat din calea cardiologiei…

Plouă! În sfârşit! Ploaia mi-a săpat în carne şi mi-a făurit un ţel din propriile-mi oase, căptuşit cu visele mele cele mai profunde!

De la prânz plouă încontinuu. Şi ploaia asta, neputinţa mea de a o stăpânii, de a o oprii, mă face să realizez că trăiesc, trăim cu toţii şi vom continua să o facem….în mijlocul unei adevărate teorii a haosului.Impropiu spus.

 

Poate….de fapt sunt sigură că aşa este, în interiorul meu este haos. Un haos total şi de nedescris. Nu din vina examenului de cardio de mâine. Dar este ceva…..Ceva care a încetat nu să depindă de mine, ci să depindă de timpul care trece şi de forţa de a lupta a altcuiva. Şi asta…nu este tocmai ceva uşor de  acceptat.

 Water_is_LIFE____by_SAMLIM

Ploaia asta imposibil de  controlat, cafeaua aburind( în căni schimbate din 2 în 2 ore), o carte bună cu un titlu prevestitor şi compendiul de cardiologie sunt reţeta unei dorinţe vechi: ar trebui să încerc să conving lumea să se schimbe. Sau să schimbe ceva.

Un doctor mi-a spus ceva într-o zi în care mi-am dorit să renunţ la medicină, ceva care mi-a săpat în carne şi s-a strecurat undeva între inima mea şi coaste. În cel de al doilea an de practică mi-am dorit să încerc viaţa celor din spitalul de pediatrie. Şi acolo, în prima mea zi, am asistat la o naştere. Un lucru magic, vă spun. Toată ziua nu m-am dat plecată din spital, din apropierea acelui copil. O minune de băiat cu cei mai albaştrii ochi pe care i-am văzut vreodată, cu cele mai catifelate mâini şi cel mai frumos zâmbet. Mirosea a lapte, a inocenţă ba chiar a iubire. Mirosea a copilărie, a casa bunicilor, a frumuseţe. Te făcea să îl iubeşti pentru simplul fapt că este acolo.

548139_224986140963840_487642873_nContinuarea? Am plecat acasă încărcată de minunea la care am asistat, cu braţele încă marcate de forma ei.

Totuşi…aşa cum pe lume nimic nu este făcut să dăinuie o viaţă, uneori nici măcar o zi, dimineaţa lucrurile au luat o alta întorsătură. Primul lucru pe care mi-am dorit să îl fac de  cum am ajuns din nou la spital a fost să revăd acel copil. Uimirea mea a fost să îl găsesc înconjurat de medici, care mai de care,cu părinţii cu privirile spânzurate deasupra pătuţului şi lacrimi în ochi. Primul copil la a cărui naştere am asistat nu mai era acolo.

Da…atunci mi-am conjurat toţi zeii şi m-am întrebat ce Dumnezeu căuta acolo o armată de medici incapabilă de a avea grijă de un singur suflet. Atunci am plâns pentru prima dată de când am fost în spital. Atunci mi-a părut rău pentru prima dată că sunt studentă la medicină şi mi-a fost ruşine că deşi într-un an în care nu puteam să îl ajut cu nimic, eu nu ştiam suficient de multe încât să îl fi putut salva. Mi-a părut rău de mica minune care a dispărut ca un vis.

Atunci mi-au spus: La medicină te vei schimba ca om, ca femeie, ca suflet. Vei deveni din ce în ce mai capabilă, mai puternică, mai încrezătoare, mai stăpână pe tine. Dar asta numai pe culoarele spitalelor, asta doar în saloane, în faţa pacienţilor, în timp ce în liniştea casei tale vei plânge pentru fiecare persoană pe care ai văzut-o suferind. Vei plânge pentru fiecare copil prea mic pentru a fi salvat şi îţi vei dorii să te dai cu capul de pereţi căci cu o seară înainte nu ai citit acea jumătate de pagină care te-ar fi putut alina acum. Dar vei iubi din tot sufletul meseria asta!

Am trăit cu impresia că asta era crezul lor, al nostru, al tuturor celor care înţeleg moartea, îi ştiu venirea dar luptă. Nu. am greşit. acesta nu era un crez. Era pur si simplu o cale de a trece peste. O portiţă de scăpare dintr-un hău în care te avânţi după ce pierzi nişte ochi de copil. O încercare de a te elibera măcar pentru o secundă dintre acele sentimente.

 

Astăzi…am simţit vorbele astea din ce în ce mai adânc în sufletul meu.

57-511Astăzi am fost la spital. Am văzut chipuri triste, înebunite de durere,de povara unor lucruri cărora nu le pot face faţă. Am văzut bătrâni gărboviţi de probleme şi lipsiţi de un braţ de sprijin. Am privit asistente care fug în stânga şi în dreapta în dorinţa de a-i ajuta pe toţi. Am văzut şi persoane care treceau nepăsătoare. Au trecut momente bune,momente în care am rămas blocata pe holul spitalului, în mijlocul luptei dintre viaţă şi moarte, cu bolnavii trecând pe lângă mine, cu iubiri pierdute, cu lacrimi cernute însă… mereu ,dar mereu prezente.

Aş fi vrut să îi opresc pe toţi şi să le spun că SUNT ACOLO. Iubesc, trăiesc, fac ceea ce fac, sunt acolo pentru EI. Pentru nimeni altcineva. Am vrut să îi asigur pe copii care îşi aşteptau tatăl să iasă din operaţie că peste puţin timp se vor juca din nou fotbal împreună. Am vrut să o asigur pe mama sfâşiată de durere că băiatul ei va putea alerga din nou printre zâmbetele ei. Am vrut să asigur bătrânul de pe banca de lângă automatul de cafea că soţia lui se va întoarce la el. Am vut să fac toate acestea. Aş fi vrut să ştie că nu sunt singuri în mijlocul hăului, să spere prin mine, prin sufletele lor. Să creadă. Însă teama este prea puternică. Iar riscurile sunt atât de înfricoşătoare încât spintecă spinarea timpului. Şi nu mai există nimic afară de rugile lor.

Mi-aş fi dorit astăzi acelaşi lucru pe care mi-l doresc zilnic: să am ceva magic prin care să îi ajut pe toţi din jurul meu. Un lucru care să fie în permanenţă cu mine, ceva care să mă reprezinte dar să fie întruchiparea a ceea ce îmi doresc, a revoluţiei pe care vreau să o încep în sufletele săracilor plini de nevoi.

53-285Deci…VREAU ASTA! O vreau cu fiecare chip trist pe care îl întâlnesc, cu fiecare lacrimă de pe chipul unui copil. Vreau o inimă nouă pentru bătrâna al cărei soţ o aşteaptă pe banca de lângă automatul de cafea. Aş vrea minţi mai luminate pe care să le dăruiesc tuturor celor care distrug lumea din jurul lor, copiilor care în loc să mestece bomboane îşi pompează nepăsători moartea în vene. Aş vrea soluţii de curăţat suflete. Am atât de multă nevoie de ele! Am nevoie să curăţ sufletele lacome, pline de dorinţă de răzbunare şi durere.

Aş vrea să pun pe hârtie poveştile tuturor celor din spital,căci aşa…poate cumva vom ajunge cu toţii să înţelegem cât de norocoşi suntem nu pentru ceea ce avem ci pentru că nu avem ce au cei pe care îi văd zilnic. Sunt oameni care deşi încercaţi îşi păstrează speranţa şi puterea. Nu ştiu….nu ştiu de unde adună toate acestea.

Gata! Prea multe lacrimi s-au plâns! Credeţi-mă: pentru potop este de ajuns!

Vi se pare că îmi doresc ceva imposibil? Ei bine…îmi cer scuze că vă dezamăgesc însă eu sunt un om visător. Şi nu numai atât…CRED! Poate că nu vom fi niciodată în stare să avem la purtător atâta putere. Şi dacă am avea…îmi este totuşi teamă că nu am şti să o folosim aşa cum trebuie. Avem nevoie de şcoli speciale în care să ne educăm sufletele mai întâi de toate. Avem nevoie, dacă ne oprim pentru un moment să privim în jurul nostru, de atât de multe lucruri încât o viaţă nu ne-ar ajunge să alergăm în căutarea lor.

images (1)Aşadar…concluzia mea este simplă:

Noi ne facem ceea ce suntem, Noi ne creionăm şi tot noi ne autodistrugem. Noi lupăm, noi renunţăm, tot noi devenim mai buni sau mai răi.

Noi suntem produsul a ceea ce vrem. Noi putem crea o lume nouă.

Să depăşim dorinţa de a face ceva! Să facem ceva cu adevărat!

Şi până vom ajunge să trăim momentul în care fie cineva de acolo de sus, fie tehnologia ne va dărui o asemenea putere ar fi bine aşa cum am spus….să ne educăm sufletele. Ar trebui să citim mai mult pentru noi, indifferent ce se întâmplă a doua zi sau chiar în acel moment. Ar trebui să ne oprim noi înainte de  toate şi să citim. Pentru că pagină cu pagină, acele cărţi ne vor învăţa nu cum ar trebui să fim ci de ce ar trebui să iubim mai mult.

 

Am mai spus-o: suntem cu toţii fiare în cautarea fericirii. Dar putem fi acele fiare care luptă la lumină, pentru cei de  lângă noi.

Citiţi şi deveniţi mai frumoşi!

1506909_10201423617220316_870894117_n

Advertisements

3 thoughts on “Cum Jose Saramago m-a luat din calea cardiologiei…

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s