Uncategorized

Atâta de mult am vrut nebunia încât acum o simt!

1528527_358317234311547_736632118_n

Vă spun…atâta de tare am fugit în ultimul timp de cuvinte, de medicină şi prieteni încât încă mă întreb cum de  mai pot respira normal. Atâta de mult m-am ascuns după degete ca cel mai mare dintre fricoşi încât tot mă întreb cum de mai ştiu care parte din mine îmi mai aparţine şi care nu. Ştiu că mai am timp mult înainte până la unica săptămână ce îmi este dată ca “ vacantţă ” dar deja o plănuiesc ca şi cum ar fi a mea. Ştiu că am zeci de ani înaintea-mi (sper) dar am lăsat zilele să treacă pe lângă mine. Şi atât. Să treacă dă-le naibii, rugându-mă să se facă mai repede ora la care să plec din spital către casă. Să treacă, mama lor de ore de dimineţă până seară, să se facă praf toare fişele de internare, toate EKG-urile, toate radiografiile iar eu….eu să ajung acasă şi să scriu. Pentru prima data în luna ce vine. Şi iată-mă: ţigările-mi ard în scrumiera deja arhi-mega-plină iar eu mă benoclez pierdută în foaia goală de Word.

Nu, nu am suferit vreo decepţie sau ceva asemănător. Nu m-a părăsit nimeni, nu m-am certat niciun prieten, chiar şi cu facultatea toate lucrurile gravietează pe orbita lor. Dar ceva undeva nu merge bine din moment ce sunt incapabilă să leg două cuvinte.  Iar boala asta recidivează şi nu îmi găsesc medicamentaţia ( ştiu că mi-a dăruit-o Dumnezeu într-o dimineaţa în care cădeau îngeri…dar chiar nu o mai găsesc).

Nebunie! Nebunie ! Nebunie!

Cred că şi dacă încerc să notez toate cuvintele din mintea mea, în ordinea în care îmi răsar prin cotloane, tot nu aş descoperii nimic. Am încercat. E vorba de ceva anormal, un culoar ca un cilindru alb-bej-roşu-verde cu un neon care se alimentează cu strălucirea din ochii proaspăt iubiţi. Şi mai sunt ceva păsări albastre, subterane şi ele ce se hrănesc cu multitudinea de sticle desprinse din mintea mea. Şi mai este şi o mare, roşie-albastră cu bucăţi de peşti zburători şi vise îngropate în nisip. Şi ţipete de greieri şi urlete de lupi. Şi munţi. Şi câmpii la care nu le-am văzut sfârşitul. Şi regi peste castele de nisip şi lăutari din lăcuste. Şi mori de vânt ca nişte uriaşi. Dar ei chiar sunt uriaşi.

Şi nici măcar un strop de ţipenie de om. De jur împrejurul meu, nu-i ţipenie de om. Nu-i fiară, nu-i dinte, nu-i nimeni. Nu-i nici măcar o cană cu cafea rece lăsată acolo pentru sufletele care vin să se şteargă pe picioare la covorul din faţa uşii mele. Şi nimic.

Mai demult ziceam că simt un mic nimic numit Dragoste. Acum îmi dau seama cât de mare era acest nimic. Iar în momentul ăsta îmi dau seama că tot ce zic suna ca o reclama de la Dr. Oetker, sau cum s-o scrie numele lui. Habar nu am avut şi nu o să am vreodată.

Am primti de curând cadou o puşculiţă în formă de cabină de telefon. Ştiţi voi cabinele alea de telefon englezeşti? Alea faine…roşii cu geamurile din sticlă? Kind of. Mă gândeam dacă aş putea vreodată să intru în ea şi să sun în interiorul meu. Oare ar răspunde cineva? Oare ar exista cineva în interiorul meu? Bate din palme dacă ştii răspunsul căci bătaia ta din palme mi-ar săpa în carne şi aş afla cine locuieşte în spatele cuştii din coastele mele. Aşteaptă acolo, după colţ.

Spuneam acum multe paragrafe că în mintea mea, mă aflu într-un cilindru alb în picăţele. Nu era alb în picăţele? Eh…l-am modificat eu. Deci….un cilindru alb care este brăzdat de întrebări care cotesc în unghi obtuz direct din burta cilindrului. Vi se mai pare cumva că există în mine o urmă de normalitate? De fapt…aţi fost cumva vreodată destul de naivi încât să credeţi că citeaţi cuvintele unui om normal? Sau sper că acum v-aţi dat seama….

Deci…sufletele mele din afara ariei corpului meu, respiraţi mai puternic! Bateţi din palme puţin mai tare căci vreau să vă găsesc. Mă plâng acum de obscuritatea în care mă caut singură.  Să nu credeţi nimic din ceea ce spun.

Atâta de mult am vorbit în cuvinte mari încât nu ştiu dacă sufletul s-a plictisit şi a ieşit din mine.

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s