Uncategorized

Fericire?! Alo? Răspunde!

Discuţiile cu adevărat înterminabile sunt de fapt răspunsurile căutate la marile întrebări. Una dintre ele? Ce este şi cum obţinem fericirea?

Este viaţa asta o fugă continuă? Chiar dacă suntem în secolul vitezei, asta nu înseamnă că trebuie să trăim şi să simţim pe “repede înainte”. Zice-se că esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Se spune că focul ce arde încet produce pagube mai mari.

63bf780d8cfb0429fc90f1b41eaa4374Fericirea! Da…o sun continuu de câteva zile. Fericirea…. Mi-a răspuns azi-noapte şi mi-a spus toate momentele în care ne-am întâlnit( dar asta este altă poveste).

Citeam ieri despre medicamentele folosite in cardiologie. Printre sute de denumiri mi-au rămas câteva în minte: Betaloc, Coryol, Axzcef, Bilobil şi câte şi mai câte. Ei bine….întrebarea mea este: oare există şi medicamente care să estompeze durerile unei dezamăgiri? Ori, putem folosi ceva din tehnologia medicală pentru a opera un suflet trist?

Fiecare durere din dragoste lasă urme adânci în noi. Nu ştiu cum, când sau de ce dar la un moment dat durerea va dispărea şi cicatricile se vor retrage tăcute, lăsând în urma lor o parcelă numai bună pentru a cultiva o nouă încercare la fericire. Dacă tot există( şi este aşa la mare căutare) Buletinul de Bucureşti, de ce nu ar exista şi un Buletin de Utopie?

Lumea se teme de fericire şi se teme pentru că pleacă de la premisa că este ceva mult prea îndepărtat de ei, sau este pur şi simplu ceva mult prea greu de obţinut. Este valabil si reversul medaliei: fericirea va fi plătită în lacrimi. Aşa să fie? Cumva, undeva, cineva mai mare decât noi a hotărât înaintea Lumii aşa cum o ştim, să ne ofere fericirea în rate? Cu cât mai intensă va fi iubirea simţită cu atât mai dificilă va fi durerea de alungat?

Dacă vasodilatatoarele din farmacii ne-ar deschide ochii şi ne-ar face să fim mai încrezători? De fapt….să ne transforme în persoane puţin mai naive. Şi poate că β-blocantele ar putea bloca durerea şi suferinţa de orice fel. Sau de fapt…vrem asta cu adevărat?

Am mai spus-o cândva iar acum mă simt obligată să repet: oamenii…sunt nişte fiare în căutarea fericirii. Alergăm înaintea ei cu furie, cu descurajare, cu temă şi nesiguranţă. Alergăm mânaţi de o dorinţă mai presus de noi. Alergăm mai puternic decât sângele nostru, cucerim cetate cu cetate în lupta noastră continuă pentru o clipă de iubire. De iubire, sau de fericire. Acum…iubirea şi fericirea sunt acelaşi lucru? Sau se nasc una din cealaltă? Sau…depind una de cealaltă?

Nu ştiu…caut răspunsuri la întrebări pe care nu ar trebui să le încrustez în minte. Ar trebui să înţeleg ca antiagregantele sunt doar antiagregante, nu vreo reţetă minune pentru a ne elibera inimile de imaginea unor anumite persoane sau suflete. Ar trebui să îmi mut gândurile în decorul meu iubit: fotoliul din piele, mica nouă încercare a iernii de a revenii, cafeaua cu lapte aburindă şi cartea de farmacologie ce mă aşteaptă. Ar trebui să las întrebările despre fericire în seama destinului.

Şi de aici ar lua naştere o altă întrebare. Există?! Credeţi în destin, soartă, karma? Credeţi că puteţi merge până la supermarket-ul deschis recent şi să vă descoperiţi marea dragoste? Credeţi că alergând  într-o dimineaţă prin parc puteţi alerga după fericirea însăşi? Credeţi că petrecând câteva ore în plus la birou la plecare aţi putea primi o floare de la portar? De ce? Ei bine….de ce nu?

Vreau să fim capabili să ne acordăm un răgaz din a fi marii căutători de cariere măreţe şi să fim timizii care aleargă după fericire.

happiness

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s