Uncategorized

Apocalyptica, soul crying

Am visat aseară o cameră mică…o cameră veche, dintr-o casă părintească. O cameră care ascundea urmele unei copilării frumos conturate. Am văzut aievea pisica tigrată cum se odihnea pe plapuma atent îngrămădită la marginea patului. Am văzut o pernă colorată ce păstrează încă urma unui chip.

Dintr-o dată, totul s-a schimbat. Visul era acelaşi, camera din vechea casă părintească era diferită. Acum erau zeci de cutii de bere aruncate pe podea, amestecându-şi plăcerea cu moaţele unui covor deschis la culoare. Dulapul răvăşit, lapetop-ul închis, sute de foi răsfirate pe biroul şi aşa prea plin de hârţogăraie.

Uşa se deschise cu un scârţâit prevestitor al osândirii ce va urma. Plouă invers ori nu…dar cert este că în lumea visului meu a intrat un corp gol pe dinăuntru. Sufletul îi era beat pe covorul plin de cutii de bere, aşteptându-l. Îl privi iscoditor, trimiţându-i priviri de foc până-n viscere şi apoi îi spuse:

“Eu nu înţeleg nimic. Nu înţeleg de ce nu răspunzi chemărilor mele. Am ajuns să iubesc noaptea doar pentru că la chemarea lunii ies lupii la iveală. Şi acei lupi îmi rod acum inima. O sfărâmă între colţi şi o aruncă la gunoiul creat de tine. Tu…prost beat de ideea că poţi alunga totul din viaţa ta învăluindu-te în ore de muncă si dedicaţie. Vorbesc de Gunoiul care mă făci să mă simt, de maldărul ăsta de nechibzuială şi depresie în forma ei cea mai pură. Te iubesc cu ardoarea soarelui şi cu răceala mării adânci până la un Dumnezeu ce sălăşluieşte sub pământ. Pentru mine eşti copilul care aşteaptă cu nebunie sânul mamei sale pentru sărutarea vieţii. Pentru mine eşti tot. Şi nimic.
Sunt primul şi singurul tău prieten. Prieten adevărat. Da? Cel mai bun prieten pe care l-ai avut până acum! De ce? DE CE? FAPTURĂ DE IAD

Tu când te trezeşti dimineaţa şi deschizi ochii, pleoapele tale luminează Raiul. Eşti întunecat. Eşti un damnat. Eşti o fiinţă …

Ah…. ţi-aş spune tot ce nu crezi că am în mintea mea lângă imaginea ta. 
M-ai tranfosrmat într-un strigoi. M-ai privat de iubire, de zâmbete, m-ai aruncat într-un colţ din tine şi nu m-ai mai lăsat la lumina ce se revarsa din inima-ţi. M-ai transformat într-un prost ţinut de gât asemenea unui câine de mâinile tale. M-ai făurit din lumină şi apoi m-ai lăsat să putrezesc prin fosforeşcenţa pe care mi-o oferă lipsa ta.

Suntem numai nişte soldaţi întorşi din spumă. Noi doi.

Suntem o haită de lupi ce devorează speranţa. Sângele visului se prelinge pe colţii “maturizării”. Vânători cu aripi de demon ce aleargă la lumina becurilor sparte. De unde atâta lumină prin penele voastre? Nu aveţi aşa ceva! Nu sunteţi îngeri! Nu sunteţi decât…”a fost” luat de vânt şi strangulat de răceala mării.

Am în faţă, agăţate de sârma asta tocită de prea multe atingeri, rămăşiţe. Sunt ale voastre? Nu cred. Am fost în întuneric. Şi am fost omorât de ochii ce îmi atingeau necontenit umerii. Am URLAT! Şi nu m-ai auzit.

Îmi e dor să îţi explic ce scrijeleşte cu unghii roşii mintea mea pe peretele fotografiei tale.

Crezi că sunt nebun? Îmi metamorfozez lumea în vulturi, lupi, răşina, lacuri, nori şi poate chiar şi în furtuni, poate chiar şi în tine. În ochii tăi a rămas privirea mea ce îţi cântă să iubeşti din nou. Atuncă sticlele astea, aruncă-ţi temerile, arde-ţi cătuşele, dezbracă-te de nebunia unui final paradoxal. Iubeşte din nou. Scoate-mă din nou la lumină!

Mie îmi e dor. Dar ţie? “

 

“La culcare baieti”

“Buna dimineata TU!”

Advertisements

2 thoughts on “Apocalyptica, soul crying

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s