Uncategorized

Praful de pe mâinile mele

 

 

Mă întreb când tot ceea ce se întâmplă va începe să capete un sens. Nu ştiu dacă am nevoie de o portiţă de scăpare sau doar de un şut care să mă trimit în mijlocul vâltorii. Parcă Raiul tău îmi este permanent Infern. Îmi amintesc momentele în care nu eram siguri nici măcar de gurile de aer care ne aparţineau. Îmi amintesc că ajunsesem să nu credem în nimic altceva afară de noi. Eram atei. Ateii aceia născuţi dintr-un mulaj perfect.

Uşor uşor am devenit nişte suspensii de suflete.

Îmi este teamă de toţi demonii ăştia care evadează acum, când sunt singură. Îmi este frică de imaginea din oglindă. Mă tem până şi de sunetele melodiei care se aude în surdină…

Îmi spuneai: Nu  trebuie să te temi de nimic. Frica este ceea ce îţi ucide uşor uşor mintea, frica este ancora ta în realitate.

Îmi voi înfrunta în seara aceasta propria teamă şi nu îi voi permite să treacă prin mine.

Vei vedea că odată depăşită această frică, în urma-i va rămâne doar o dâră de ceaţă fină.

Astăzi am avut parte de o revelaţie printre sutele de sindroame care îmi acaparau cotloanele minţii. La un moment dat mi-ai luat palmele în mâinile tale şi le-ai atins uşor, ca într-o bătaie de aripi. Cumva…dintre palmele mele a răsărit o perdea fină de praf. M-am gândit atunci: oare este posibil ca şi inimile noastre să fie înţesate de praf? Oare…pe mâinile ca şi pe corpurile noastre se lasă urmă de durere şi singurătate?  

Mă întreb dacă viaţa mea încă mai respiră ori a început să mucegăiască…?!

Poate acum că ne-am reîntâlnit( ultima despărţire fiindu-ne în vis) ceva în vieţile noastre ar merita schimbat. Nu ştiu exact ce. O clipire, un păcat, un vis, un sărut …nu ştiu. Dar poate că undeva, ar trebui refăcut un anumit circuit pentru ca mâinile noastre şi întregul nostru corp să nu fie dominate de praful ăsta de nepătruns.

tumblr_m4p99d19OF1rtrs3mo1_1280Vreau să te fac stăpânul calendarului din mine. Când ajungem cu picioarele în această zi, vreau sa te fac să mă iubeşti aşa cum îţi iubeşti statuile greceşti. Sau muzica aia pe care nu o pot înţelege. Sau ochii ăia care îmi par anormali de liberi şi tăcuţi.

Să vi singur, beat de romanele tale, dezbrăcat de inhibitii şi să ne iubim. Să trăim o iubire de actualitate, cosmopolită. O să ne sărutam ca oamenii cosmici. Ca oameni de apă, născuţi în pământ.

Bunul meu, iubitule, ar trebui să vi înapoi în mine, acolo unde poţi să supravieţuieşti fără de pată, fără de teamă. Te vad mergând gol prin lume, doar cu un mic ceas ticăindu-ţi în piept. M-am gandit mereu că floarea din noi, atunci când urmează să zâmbească devine un ceas cu o mulţime de limbi mici, ascuţite. Când una se strică, iubirea se strică.

Eşti un înger ca oricare altul? NU! Eşti un înger făurit din beţia iubirii, teleghidat de vise si atingeri. Astăzi vei răbufni, vei simţi scăparea prin fiecare por. Şi ne vom iubi modern, fără inhibiţii, cu poze din memorie.”

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s