Super Blog 2013!

O cremă care mi te-ar înapoia

5039a65f0c3ace4dd086cf9fcd068ccc-d62h5cnŞtiu….ştiu că eşti sensibilă şi tăcută şi plină de  curaj şi raţională şi seducătoare.

Ştiu, ştiu că eşti iubitoare, atentă şi sclipitoare.

Ştiu că eşti tandră, blândă şi perspicace.

Ştiu totul despre tine. Din momentul în care ai apărut printre razele de soare, până în momentul în care cerul a decis că îţi este mai cald în braţele lui.

Ştiu toate acestea şi încă multe altele. Singurul secret rămas neatins este pielea ta. Întotdeauna m-am minunat de pielea ta catifelată, cadoul cel mai frumos al zeilor. Mi te-am imaginat ca pe o statuie a cărei frumuseţe va dăinui peste ani, tocmai pentru că pielea care îi încununa trupul zvelt era făurirea a ceva sau a cuiva care nu aparţinea lumii din care facem noi parte. Pare-se că la finalul zilei, eu am fost cel care s-a putut bucura de acea frumuseţe şi claritate…râmănând totuşi cu imaginea ta imprimată pe retină, ca un mozaic în perpetuă schimbare.

Ştiu doar că frumuseţea ta se născu’ din apele Cleopatrei, se coborî în tolba lui Hades şi mi se încrustă în suflet.

Dacă stau acum şi mă gândesc( pentru prima dată sincer) realizez că ceea ce m-a cucerit la tine a fost pielea ta. Automatul de cafea, doctorii care ţipau la mine, biet rezident uitat pe culoarele spitalului, holbându-se la cea mai frumoasă studentă pe care o văzuse. Viaţa mea înseamnă medicină, spitale, cărţi şi …tu. Tu şi pielea ta.

Ştiu toate denumirile medicale, ştiu toate şi fiecare substanţă care ar trebui amestecate graţios pentru a da naştere unui elixir al nemuririi. Dacă vă spun aşa: “Prin formularea sa echilibrată, cu un conţinut apreciabil de glicerină, ulei mineral, ceruri naturale şi sintetice, Doina – Cremă nutritivă vitaminizantă furnizează pielii cantitatea optimă de substanţe hidratante şi emoliente, reface filmul hidro lipidic protector de la suprafaţa pielii, asigurând o protecţie eficientă împotriva substanţelor agresive, vântului, temperaturilor scăzute, poluării etc. Conţinutul de vitamină E previne procesele oxidative şi contribuie la regenerarea pielii.” Ce înţelegeţi? Dar dacă vă spun că de fiecare dată când o atingeam simţeam că tot ceea ce îmi doream să fac era să mă învelesc în pielea ei şi de acolo să îmi fac culcuş din inima ei atât de curată, mă credeţi?

Revenind…automatul ăla de cafea, tu jucându-te cu privirea printre sortimentele de imitaţii de cafele şi eu privindu-te ca un dobitoc. Asta este ceea ce îmi amintesc. Apoi…această imagine frumoasă a fost spulberată chiar de tine. Pare-se că automatul atentase la banii tăi, studentă emoţionată care încurcase bancnota de 1 leu cu cea de 5 lei. Supărarea ta era evidentă. Lovitura primită de aparatul cel hoţoman era la fel de dureroasă pe cât am perceput-o eu. Şi la fel de evidentă era şi lovitura pe care a încasat-o micul tău pumn. Şi rana care apăru întrucât te simţeai nevoită să îţi arăţi supărarea sau puterea.

Am încercat să te bandajez pentru că ….deh, eram exact omul potrivit la locul potrivit. Atunci, abia atunci ţi-am simţit delicateţea pielii şi am rămas profund uimit. Aş fi vrut să te întreb care este secretul tău dar cred că aş fi câştigat o serie de priviri sceptice şi poate chiar nişte palme asemenea automatului nevinovat.

Dar…tu chiar din acel moment te-ai dovedit a fi una dintre cele mai vorbăreţe femei pe care urma să le cunosc. Ai început să îmi povesteşti despre fiecare dintre produsele pe care le foloseşti. Credeam atunci şi cred şi acum că ar fi mai uşor să învăţ toate bolile din lume decât să încerc să pricep gama ta de produse pentru “frumuseţea feminină atât de mult căutată de bărbaţii de  pretutindeni.”

Doina este secretul tău. Doina este cea care mi-a pus pecetea pe inimă.

Aş face o Colaborare Krem dacă aş şti că asta este calea de a obţine o zi în plus cu tine.

Acest articol a fost scris pentru Super blog 2013!

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s