Super Blog 2013!

Parteneriat în şi pentru familie

windows-culoare-si-fericire-1680x1050Stiţi cum este să fiţi unul dintre puţinii locuitori ai unei ţări secrete? A unei lumi din care nu ştiţi dacă faceţi parte sau dacă locul vostru este acolo. O lume în care odată intraţi, priviţi în stânga şi în dreapta întrebători, temători, cautând răspunsul mult aşteptat: este acesta lumea în care aş vrea să cresc şi eu?

Da…am spus corect: să cresc. Să cresc pentru că încă am un suflet palid de copil, pentru că încă am naivitate care mi se scurge prin piele, să cresc pentru că uneori mai sper să existe Moş Crăciun sau un fulg capabil să îmi împlinească dorinţele. Să cresc pentru că nu ştiu să îmi controlez cuvintele şi trăirile, nu ştiu să îmi îmbrac vorbele în haine de gală, nu ştiu să fur sentimente sau să desenez poveşti ce nu îmi aparţin. Nu ştiu…

Să cresc ori ba?

Să cresc singură, să încerc de una singură să mă făuresc sau să îmi încheg venele alături de inimi ce bat asemenea celei din pieptul meu? Asta ar însemna parteneriatul. Ei bine….în viaţă totul este în nuanţe de gri , aşa şi aici. Discutăm astfel de parteneriatele blogger-blogger sau blogger- partener media. Nu vreau să ne înecăm acum în date tehnice sau dezbater scorţoase.

Cel mai important parteneriat din viaţa mea de blogger nou-născut este acesta: alături de echipa Super Blog. Ei bine…vorbesc aici de o familie. Aşa i-am perceput pe toţi şi fiecare dintre ei. Recunosc, m-am menţinut pe linia de plutire, în lumea mea de plumb şi nu m-am aruncat cu zâmbetul în dotare în mijlocul lor. Dar asta…nu pentru că nu m-aş fi simţit “ ca acasă” alături de  ei ci pentru că m-am temut că odată aflată în sânul lor nu mă voi putea desprinde de acolo.

Nu sunt genul de om care să renunţe la ceea ce îşi doreşte, dar cu siguranţă sunt genul de om care să îşi dorescă unele dintre cele mai puternice lucruri. Ţara mea…se numeşte Irealia, “pe faţă real, pe dos ireal”. Visul meu se identifică nu cu podiumul Super Blog ci cu nişte ochi aflaţi în permaneţă pe paginile însemnate de cuvintele mele.

400042_264486270347160_1153310251_nToată lumea se teme de ceva. Si eu, printre acei mulți alții mă tem. Mă tem…sa mă tem. Când mă gândesc ca sunt pe punctul de a crede prea mult, mă tem. Când realizez ca sunt dependenta de ochii aceia caprui,mă tem. Când ajung la sfârșit de săptămâna acasă si vad chipul mamei care mă așteaptă cu o cafea, doua portocale si o noapte înainte nedormita, o noapte care se anunța a fi plină de povesti( de fapt…numai eu povestesc, orice despre oricine, nu prea o interesează atât timp cât ii vorbesc si mă privește), atunci mă tem ca poate va veni o zi in care sa nu o regăsesc acolo.

Mă tem de mine atunci când zambesc atât de mult si mă comport ca un copil. Si …sincer mi-e groaza sa mă gândesc la mine ca viitorul doctor ce se comporta mai adevărat ca un copil, mai adevărat decât toți acei copii pe care urmează sa ii trateze.

Mi-e teama ca poate va veni un moment in care marile mele iubiri, se vor multiplica, iar atunci nu știu cum îmi voi mai împărți lumea. Deja jumătate aparține visului, filmelor, scrisului, persoanelor iubite, practicii de vara in spital, apei de mare( apa aia sarata pana la extrem)…poate si pozelor alb negru, cartilor( clar cartilor). Mai e loc si de altceva? Cu siguranță…. Dar in atâta loc mă tem ca voi creste prea repede sau ca voi rămâne același copil.

Toată lumea se teme. Dar mă tem sa pierd ce si cum sunt acum. Poate ca mă tem sa mă tem, dar iubesc necunoscutul.

Dar parteneriatul ăsta m-a făcut să îmi dau seama că merită să rişti. Este normal să existe teamă acolo atâta timp cât iubeşti atât de mult ceva încât te temi să nu îl pierzi dar lupta există pentru a fi dusă la bun sfârşit.

Atâta timp cât voi fi conştientă că în viaţa mea există oameni la fel de iubitori şi visători ca şi mine, mă pot declara un om fericit. Zâmbetele lor îmi umplu mie invizibilitatea şi aşa…capăt un sens.

Trebuie prin parteneriatele de care dispunem să începem o revoluţie în felul de a fi al celor din jurul nostru. Trebuie să ne învăţăm să iubim mai mult, să iubim adevărat, palpabil, lăsând la o parte spaţiile virtuale.

Parteneriatul Super Blog a însemnat o familie plină de  iubire, gingăşie, susţinere.

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2013!

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s