Super Blog 2013!

Probele reginei

Acum mult timp, când prinţesele îşi alegeau ursitul din rândul celor mai curajoşi bărbaţi din ţinut, exista o regină într-un ţinut îndepărtat a cărei frumuseţe era fără margini. Din păcate, niciun bărbat nu putea să îi cucerească inima din pricina întrecerilor pe care le aveau de trecut. Şi astfel,ea primi denumirea de Killer Queen. Întrecerile erau create de către sfătuitorul prinţesei, Tumeron..

Lucrurile au decurs în acest fel mulţi ani, până într-o anume zi când aşa cum spunea legenda:

“Când umbra în faţa tronului va sta,

Iar lumina ei va domina în întuneric

Atunci probele în mâinile-i se vor desfăta

Iar Ei vor domni într-un cadru feeric. ”

Tumeron aştepta alături de regina sa în sala de piatră a tronului îngheţat. Supuşii, erau şi ei aşezaţi tăcuţi pe scaunele grosolan cioplite puse la întâmplare la poalele pereţilor imenşi. La un moment dat uşile se îndepărtară cu un scârţăit prevestitor. “Umbra” pătrunse în castel. Un tânăr îmbrăcat în haine simple închise la culoare sălăşluia la picioarele tronului.

–         Regina mea…am venit de departe pentru a lupta pentru inima-ţi de gheaţă. Voi primi cu capul plecat fiecare probă pe care măreţul Tumeron mi-o va fi pregătit. Sunt dispus să depăşesc orice obstacol pentru izbânda mea, iar de nu…acolo unde îmi voi găsi sfarşitul…

Tumeron îl privi tăcut, iar apoi îi şopti ceva reginei de sticlă. Mângâindu-şi barba şi lovind cu toiagul pardoseala din piatră pură spuse :

–         Ce ai tu de făcut este simplu. Mai întâi, trebuie să străbaţi Pădurea de Celor o Mie de Spini, să treci prin Deşertul de Gheaţă şi să ajungi la copacul Marelui Şarpe. Acesta protejează nişte fructe de pădure. Pentru ca prima ta probă să fie dusă la bun sfârşit trebuie să reuşeşti să iei câteva din aceste fructe. Se spune că fiecare din războinicii care au încercat până acum să pună mâna pe această bogăţie a fost omorât iar sufletul său a fost ascuns în câte un spin al pădurii.

Apoi…îţi vei continua drumul pănă la lacul Kirandor. Acesta stă la graniţa dintre cele două lumi. Este lacul cel negru în care regina Perdesa şi-a sfârşit zilele. În mijlocul său se află un petec de pământ pe care vei găsi mai multe fire de Celosia. Legenda spune că regina Perdesa nu a pierit ci s-a transformat într-o hidră ascunsă la fundul lacului. Pentru a-ţi permite să iei preţioasele-i Celosii tu va trebui să îi dai la schimb un suflet.

Cea din urmă probă este şi cea mai dificilă. Vrăjitoarea din casa de ceară aşteaptă să îi dai câteva fire de Celosia. Folosind aceasta şi alte ingrediente magice ea va face un parfum pentru regina noastră. Un parfum care va seduce conducătorii marilor ţări vecine nouă, un parfum care ne va asigura supremaţia pe mări şi uscat. Dar pentru a putea pregăti acest parfum trebuie sa aduci un ultim incredient şi anume esenţă de praline pe care o găseşti în golful sirenelor. Acolo va trebui să prinzi o sirenă şi să îi iei esenţa de pe coadă.

Acum pleacă! Ştii ce ai de făcut!

KPKQ_EDT50După 10 zile în care nimeni nu credea că el se va mai  întoarce trâmbiţele anunţau întoarcerea misteriosului stăin. Regina îl primi de îndată în sala tronului unde el aducea cu grijă prea râvnitul parfum,atât regina cât şi sfătuitorul ei rămând înlemniţi de uimire. Un parfum ce semăna cu o lacrimă de dragon, cu ceva mult prea mistic, emanând o putere de nestăvilit. Probabil salvarea regatului!

Povestea… credeţi că s-a încheiat? Străinul nostru şi regina inimii lui au de parcurs alte probe, dar asta….este o altă poveste.

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2013!

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s