Super Blog 2013!

Cândva… în copilăria mea, în casa bunicilor

Copilăria pentru mine înseamnă toamna la casa bunicilor. Copilăria mea înseamnă toate acele zile în care alergam în spatele bunicului în căutarea unei comori prin nisipul din grădină, dimineţile în care bunica era nevoită să mă alerge afară din bucătărie pentru că eram fermecată de parfumurile mistice, înseamnă inocenţa pe care o caută mulţi, desenele animate şi muzica mult prea liniştită.

Dacă mă gândesc la copilărie nu o pot face fără aceste lucruri, căci toate au participat la transformarea mea în omul care sunt acum. Numai trăind acele lucruri pot înţelege importanţa unor oameni minunaţi, unor lucuri simple, importanţa iubirii şi numai aşa pot să mă rog acum ca şi copii mei să aibă ocazia să guste aceste minuni.

V-am povestit mai demult momentul în care m-am reîntors la casa bunicilor mei. Toamna. Zeiţa asta a naturii mi-a adus aminte nu numai de copilărie ci m-a ajutat să îmi readuc aminte de drumul pe care trebuia să îl urmez, drum de la care mă abătusem în ultimul timp. Mi-am adus aminte vocea străbunicii mele: nepoata mea de suflet, îngerul meu…trebuie să creşti suficient încât să poţi să asculţi cu inima. Să îţi întinzi chipul în bătaia vântului şi să asculţi chemarea lui cu inima. Cu sângele. Atunci vei şti cu adevărat ce trebuie să alegi în viaţă.

266897_473764029333456_1050943400_oPoate vi se pare că sună prea…pompos pentru a se putea încadra în limitele unui sfat însă trebuie să mă credeţi, să o credeţi pe ea! Trebuie să ajungeţi atât de maturi încât să vă puteţi dori să fiţi atât de tineri …cât să vă reîntoarceţi în inima copilăriei.

Nu ştiu dacă pentru fiecare dintre voi copilăria rezonează cu muzica bună, sau cu simplitatea…sau cu toamna. Dar ştiu sigur că în mintea fiecăruia copilăria pulsează alături de mireasma unei prăjituri, sau a dulceţurilor făcute în preajma Crăciunului. Nu, chiar nu îmi doresc să creionez aici un veritabil cliche-ul însă da! Copilăria, titanul existenţei noastre este legat de zilele în care vă priveaţi bunicii frământând cu putere un cozonac, ca şi cum doreau să devină una cu acea maia încăpăţânată. Sigur noţiunea de copilărie se identifică cu imaginea unei sobe încinse, cu mirosul de dulceaţă de gutui şi acel „de ne-imitat” orez cu lapte. Perfect!

Îmi amintesc de bunica mea, neobosita mea bunică. Parcă o văd şi acum luptăndu-se cu neputinţa de a-şi găsi locul în bucătărie de atâta treabă, însă nu ne permitea niciunuia să rămnim la tronul său. Apărarea bucătăriei a devenit pentru generaţii întregi o adevărata pecete a puterii în familia noastră. La un moment dat, fiecare femeie îi va lua locul bunicii mele şi va frământa în tăcere( dar cu sufletu-i dansând) aluatul pentru delicioasa plăcintă cu mere şi dovleac. Iubesc plăcinta aia cu adevărat!

La un moment dat…aşa cum v-am spus, fiecare femeie din familie urma să devină cu adevărat Femeie iniţiindu-se în bucătăria bunicii. Într-un sfert de secol am văzut 3 generaţii perindându-se în acea cameră a secretelor şi ispitei. Am văzut-o pe străbunica mea care implora maiaua să crească suficient încât să dea naştere unui cozonac suficient de sănătos cât să facă faţă familiei noastre. Am văzut-o luptăndu-se cu braţele pline de lemne încercând să aprindă vechiul cuptor, loc de freamătă al tuturor viselor mele. Cât timp cozonacul îşi cocea sufletul, îmi coceam şi eu visele în focul mult prea tânăr. Eram prea mică pentru a putea înţelege efortul pe care îl făcea ea atunci.

Eram, din nou, mult prea mică pentru a înţelege nemulţumirea bunicii în momentul în care mama, la cei 26 de ani ai ei( încununată de prea multă magie a tehnologiei-aşa cum îi spunea străbunica) a decis să schimbe vechiul cuptor cu lemne cu unul pe gaze. Un cuptor căruia, în momentul ăsta îi sunt recunoscătoare pentru fiecare  prăjitură pe care a creat-o. Îi sunt recunoscătoare pentru fiecare parfum de dovleac sau mere coapte, sau nuci ce se amestecau tăcute în aluatul cozonacului. Dar atunci…a fost privit cu scepticism şi multă, multă neîncredere. Bunica nu a fost hotărâtă nici măcar după câteva săptămâni dacă a făcut alegerea corectă, aceeptând “necunoscutul” pe teritoriul pe care abia ce îl revendicase. Totuşi, trebuie să admit că şi-a servit cu demnitate sarcinile zi de zi, lună după lună, an de an….de acum jumătate de secol.

hotpoint-ariston-fk-103el-20-xAcum…după aproape un secol de la cuptorul cu lemne al bunicii eu sunt cea care trebuie să perturb liniştea mamei mele. Ea urmează să o detroneze pe bunica mea, iar ea este cea care trebuie să se “nemulţumească” de acea “ multă magie a tehnologiei”. Dar m-am gândit la un concurent suficient de puternic, sofisticat şi plin de design încât să înlocuiască cu success cuptorul bunicii. Da, vorbesc de cel de acum 50 de ani. Iar succesorul lui este acum în vârful piramidei tehnologice. Vorbesc de un cuptor incorporabil. O adevărată minune! Multifuncţiona,ventilare tangenţială, usă interioară din sticlă…clasa A, îmbrăcat într-o mantie de inox cu tratament anti-pată. Nu ştiu cum îl va privi mama mea, însă sunt sigură că până şi bunica mea va fi uimită de tot ceea ce poate să facă această minunăţie. Ea nu este obişnuită cu noţiunea şi pretenţa unor produse încorporabile în bucătăria ei însă va fi frapată de efectul pe care îl pot avea acestea. Atât asupra spaţiului de lucru, cât şi asupra eficienţei timpului alocat preparării unei mese. Şi sunt sigură că până şi cozonacul făcut după reţeta străbunicii mele va străluci de perfecţiune şi va invada întreaga casă cu parfumul său.

Ştiu că ziua în care mama îşi va pune pecetea pe bucătăria stră-stră –stră – (continuă, credeţi-mă , chiar dacă acum nu mai arată la fel ca acum 150 de ani) – bunicii mele se apropie cu paşi repezi. Voi fi nevoită să command titanul cozonacilor de pe un site anume: Marketonline.ro.

Am spus la început că amintirea copilăriei mele este legată de simplitatea lucrurilor. Ei bine…acest cuptor nu este deloc simplu. Mă refer aici la modul în care a fost încropit, căci utilizarea sa este extreme de facilă.

Tehnologia a invadat an după an bucătăria femeilor din trecutul meu, însă deşi s-au schimbat obiectele, parfumul bucatelor a rămas acelaşi. Ba chiar a devenit mai puternic. Mai pur. Şi poate că…în acest fel copilăria mea se construieşte ca un puzzle, înconjurată de o tehnologie în continua dezvoltare.

Nu mă pot baza pe faptul că fiica mea îmi va cumpăra un cuptor care poate se va comanda cu ajutorul vocii. Însă …pot fi sigură că trebuie să învăţ să gătesc la fel de bine precum o fac titanele mele. Tehnologia mă va ajuta, dar nu va oferi magia gustului pe care mi-o pot dăruii sfaturile bunicii mele.

Radioul vechi al străbunicului meu încă îşi mai cânta viaţa. Prin vechile difuzoare renaşte Sinatra şi Doris şi Edith Piaf şi copilăria mea şi frumuseţea familiei mele adunată pentru câteva zile sub acelaşi cer.

Acest articol a  fost scris pentru Super Blog 2013!

Hotpoint_Ariston_bianco

Advertisements

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s