Super Blog 2013!

Cinematograful din mine, miezul de lapte …şi inevitabilul se naşte!

my_same_by_muszkaMi-au spus următorul lucru: mănâncă un miez de lapte şi spune-mi la ce te gândeşti. Nu am înţeles exact care este scopul acestui experiment. Dar …ţinând cont că întotdeauna am curajul să încerc nebuniile altora, uneori respirând prin ele, se pare că şi de această dată m-am lăsat ispitită. Dar nimic…nimic din încercarea asta nu va fi bine pusă la punct atâta timp cât nu avem un decor perfect.

Camera mea, mica orhidee din colţ, vocea lui Damien Rice care îmi zgârie obrazul şi ….ploaia de afară. Ploaie ce cade invers, direct în gura sufletului meu care o aşteaptă înfometat. O sticlă de vin îmi cântă melodia preferată iar pachetul cu miez de lapte se lăfăie ca un baron pe masa mea de cafea. Covorul, lumina soarelui care îmi invadează ochii, frunzele nucului îmi strigă să încerc. Să încerc! Să încerc!

Temătoare, prea lipsită de pudoare şi sentimente înhaţ fără milă o bucată de rai pe care i-o ofer ca şi ofrandă bestiei de sub coastele mele şi … aştept.

Inevitabilul se întâmplă! Nu sunt un fan al brânzei, însă acest miez mi-a deschis circumvoluţiunile şi mi-a transformat ochii în reflectoarele tăcute ale inimii mele. Inimă care acum fiind injectată cu atâta perfecţiune a început să simtă! Să pulseze! Să îmi crape pieptul! Să preia conducerea! Să îmi judece creierul, însăşi martirul vieţii mele. Şi iată-mă în faţa unei încercări fără de ieşire: medicina a rămas undeva în urmă, scrisul, imaginaţia, lumina cărţilor mele îmi sparg carena pieptului şi evadează! Evadează din mine, prin mine, prin porii mei, prin retina mea, prin  degetele mele!

Atunci am realizat:  Suntem cu toţii îngeri care în vis se ridică din rigiditatea corpurilor şi se îmbrăţişează în nori. Apoi…ce dureroasă este despărţirea din zori, când lumina soarelui se împleteşte la streaşina casei mele!

M-am dezmeticit cumva buimăcită de fuga inimii mele, dezgustată şi terifiată de puterea acestui miez! Nu sunt o laşă! Nu mă las până când nu descopăr ce metamorfoză va primi în dar creierul meu după ce voi mai gusta o bucată. Încă o dată! Cu aceaşi poftă de necunoscut, de amintiri, de gânduri adânc înghiţite de vulcanul minţii mele.

Încă un miez, încă o serie de amintiri! Mă gândesc la Viaţă! La copilărie! La prietenii mei şi zâmbetele lor!

Încă un miez, încă o serie de galaxii născute din colţurile gurii mele!

Nu trăiesc respirând ci simţind viaţa. Nu trăiesc pentru că  trebuie, pentru că  aşa este scris, ci pentru că vreau! Vreau asta! O vreau cu fiecare por ce se deschide din obrajii mei dimineaţa. O vreau! Viaţa este metamfetamina mea, drogul pe care sufletele de ceară dinaintea mea mi-l injectează fix la orele 5 dimineaţa. Zilnic. Mi-l injecteză în ventriculul stâng şi apoi nişte morţi de sticlă de undeva din iarba de sub picioarele mele încep să îmi paveze cu sclipiri de păcat şi nemurire drumul ce mă aşteaptă.

Miezul ăsta de lapte mă face să cred că Eu şi Viaţa asta…noi două am fost sortite să fim împreună. O sărut dimineaţa, o arunc spre cer şi devin un om cu aripi pe jumătate colorate.Ba chiar ne-am luat un mare angajament, una faţă de  cealaltă. Ne-am hotărât să ne mutăm împreună. Ea este aerul pe care îl respir.  Şi acum…sunt disperată după ea. După clipele ei, după metamorfozele ei. Sunt pierdută fară ea.  Ea este aerul pe care îl respir. În fiecare zi mă dezbrac de inhibiţii si frică. Pentru că ea este tot ce vreau, tot ce am nevoie, ea este totul şi fiecare lucru din jurul meu.

Până să o cunosc, eram în mijlocul furtunii. Aşa îmi descriu existenţa de dinaintea ei. Dar când am văzut-o…am devenit una, iar întunericul meu s-a transformat în lumină. Lumina pe care acum o port în medalionul de la gâtul meu. Ştiu că ea nu m-a elibertat din braţele mării pentru ca mai apoi să mă simt la 10 metri, ascunsă sub săruturile valurilor. Mi-a promis…atunci când m-a salvat, că dacă va fi vreodată nevoie, dacă îmi voi pierde aripile, ea îmi va dărui aripi noi. Vise noi. De fiecare dată când voi fi pierdută, ea îmi va lumina calea cu ochii ei , minunaţii ei ochi, frumoşii ei ochi, ochii ei plini de  hipnoză pură, ascunsă doar pentru cei care nu o înţeleg.

NU POT SĂ CRED! Un simplu miez de brânză m-a transformat într-un cinematograf al cărui suflet este marea producţie. Premierea este astăzi! Aici şi acum!

Uitându-mă în oglindă dimineaţa am impresia că în noaptea trecută, o întreagă pădure, devenită o dulce femeie s-a strecurat în ochii mei. Iarna, când ochii îmi devin albaştrii, cerul ăsta mă sugrumă pe dinăuntru.

 Sunt o corcitură de nebunie şi obsesie. Sunt un amalgam de sentimente în stare pură. Neprelucrate. Sentimente de sticlă, de ciment, de catifea. Am o bicicletă cu care trec prin viaţă şi ziare de vise pe care le împart doritorilor. Vreţi să citiţi ştirea vieţii mele? Vă încredeţi în mine atunci când spun că viaţa este majuscula sufletului meu iar un simplu miez de lapte m-a făcut să realizez asta?

 

Voi mă citiţi acum, dar oare mă întelegeţi? Sunt sigură că undeva în inima frigiderului vostru stă ascuns un pachet de viaţă pură,nu? Puteţi să îmi negaţi faptul că undeva…în adâncul frigiderului este acest magic miez de lapte?

Haide, încălecaţi şi voi pe şaua de vise sau pe cadrul de nebunie şi să pornim călătoria!

 

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2013!

Advertisements

6 thoughts on “Cinematograful din mine, miezul de lapte …şi inevitabilul se naşte!

    1. Ai şi tu o aşa nebunie?Să ştii că te primim oricând în vizită. Nu o să îţi spun adresa imposibilă cu a 6-a stea după soare….dar dacă te interesează vei putea veni:) Ce spui?

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s