Uncategorized

Eu şi sufletul meu, rămânând cu muzica noastră

Street_style_by_DreamCatCheuse

 

În momentul acesta vreau să vă împărtaşesc ceva: sunt supărată pe sufletul meu. Sau… dimpotrivă, îl iubesc mai mult ca niciodată.

Am decis să renunţ la încercările mele copilăreşti de a-l mai controla. E ca şi cum aş încerca să adun într-un cub de gheaţă toate valurile acide ale oceanelor.

Ce să fac dacă nu îmi pot controla sufletul? Nu mă ascultă. M-a avertizat că nu mă va mai asculta în seara în care i-am urmărit paşii.

Azi noapte am decis să vorbesc totuşi cu sufletul meu. Este infantil şi uneori patetic în iubirea sa, dar este puternic, sufletul ăsta al meu. El poate să facă ceea ce soarele nu ar reuşi niciodată: să lumineze în timpul nopţii pieptul meu. De aceea încerc acum să îl conving să ne împăcăm.

Noaptea aceasta l-am implorat să revină în palmele mele. I-am şoptit numele … dar nu m-a auzit. Credeam că încă este supărat şi vroiam , deznădăjduită, să renunţ la încercarea mea. Visul m-a oprit! A venit tiptil până pe umărul meu, m-a muşcat de ureche şi mi-a propus să strig după sufletul meu. Am decis să îl ascult. Oricum, o situaţie mai rea decât o noapte fară lumina din piept nu mă putea aştepta.

M-am apropiat încet de glastra cu flori şi m-am aşezat tăcută pe scaun. Am aşteptat răbdatoare un minut, două, cinci, zece. Sufletul nu a venit. Trebuia să îl strig! Mi-am desfăcut nasturii de la cămaşă şi mi-am privit lănţişorul. Liniştită, prinsă de ani în el se odihnea Cheia. Cheia unui zâmbet, cheia unei inimi, sau…de ce nu? cheia vieţii mele. Rămasese aşa cum o ştiam. Am prins-o uşor între degete şi m-am jucat cu ea pentru câteva minute. Apoi am privit către piept. Neatinsă , fereastra sufletului statea acolo. Am deschis-o. Apoi mi-am azvârlit capul în viscolul din interiorul meu şi mi-am strigat sufletul. Nu a răspuns. Cred că era obosit. Într-un final l-am zărit ascuns într-un colţ şi m-am apropiat de el.

„ Ce ţi s-a întâmplat? Din cauza mea eşti aşa, nu? Îmi cer scuze, chiar dacă faptul că o fac atât de târziu… cu greu schimbă ceva…  ”

„ Sunt obosit. L-am căutat toată ziua…”

Nu înţelegeam la ce se referă. Apoi … am realizat că vorbea de persoana la care am început să mă gândesc tot timpul.

„ Cred că iubesc. “ mi-a spus sufletul.

Nu l-am crezut. Sufletul meu iubeşte mai des decât soarele.

„ Nu te cred. Nu te cred. “  i-am zis cu un zâmbet temător pe chip.

„ Ba da, iubesc. “

„ Dovedeşte-mi! “ aveam nevoie să îl cred însă mă temeam. Nu ştiu de ce. Poate suferinţă. Poate de prea multă fericire.

„ L-am privit când a plecat, am tremurat când m-a privit, am dansat când i-am atins mâna, am adormit cu el în gând şi tot pe el l-am întâlnit dimineaţa. L-am zărit pe chipul nopţii şi mirosul cafelei mi l-a amintit. Nu este asta iubirea? Ştii mă îndrăgostesc repede, dar iubesc aşa cum luna îşi iubeşte soarele. Mă gândesc în fiecare moment ce face, mă întreb dacă toată această poveste merge pe fagaşul bun. Dar sunt irevocabil îndrăgostit. ”

Ce i-aş putea spune?  Era îndrăgostit de o lumină ce abia apăruse în calea lui. Îl înţelegeam pentru că şi eu mă îndrăgostisem de aceeaşi persoană.

Pot declara că îl iubim? Eu şi sufletul meu… trup si suflet într-o singură răsuflare.

Si…i-aş spune( alaturi de sufletul meu): Când încerc saî te înţeleg este ca şi cum aş încerca să învăţ geografie. Eşti tărâmul plin de lacuri şi peşteri. Stalactitele tale ies prin piele şi mă înţeapă de fiecare dată când încerc să mă apropii. Carena pieptului tău trosneşte din cauza valurilor puternice ale ochilor tăi. Cerul din tine, căci in interiorul tău cresşe un cer asemenea unei hidre…cerul ăsta este brăzdat de doua avioane. Şi avioanele se iubesc. Aleargă desculţe printre viscerele tale, fac dragoste în venele tale, suflă vânt în ventricule. Avioanele se iubesc în existenţa asta în care cineva, undeva, candva spune: nu pot trăi fără tine. Citindu-te, cartea mea de geografie, mapamondul meu, mă găsesc cu inima oceanului la gât, pe aripa avionului din venele tale. Îţi simt suflul în părul ce ramane prins în ventriculul tau. Şi spun asta pentru tine: Calendarule din mine, o să te iubesc numai o zi şi anume pe 29 februarie.

 

Dar prefer să rămân tăcută în universul meu, cu muzica mea.

Advertisements

4 thoughts on “Eu şi sufletul meu, rămânând cu muzica noastră

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s