Part of me

Anesteziată de tine toată

hate__that_I_love_you_____by_zoemonDezbătând subiecte interesante cum ar fi lipsa de cultură muzicală sau incredibilele capacităţi de a  dansa ale unor persoane, am ajuns intr-un club. Atmosfera, ok la început, cu grave tendinţe de degradare către final, muzica…cu un pic prea multe wighi-wighi-uri pentru gustul meu, dar in ansamblu drăguţa.

Interesantă este altă întâmplare. El era acolo. Acolo, în mijlocul acelei lumi pe care până acum se lăuda ca o uraşte. Dar era uimitor.  Mi-am adus aminte într-o secundă de ce obişnuiam să ieşim împreună, mi-am reamintit toate acele momente frumoase. Totul…într-o secundă, vă vine sau nu sa credeţi.

M-am gândit: trebuie să îl salut! Cumva, trebuia să îi dau de  ştire că printre mulţimea aceea de oameni mă regăseam si eu. Bine…si partea evil din mine, vroia sa îl vadă cum ar fi reactionat dacă m-ar fi văzut. Aşa că, mă îndreptam grabită către el, cu urechile bubuind de muzică şi cu inima cuibărită în cel mai întunecat loc din piept, temătoare.

–          Bună seara!

–          Heei ce surpriză cu adevărat plăcută! Niciodată nu mă aşteptam să te fi găsit aici. Ce faci?

–          Încerc să mă adaptez la …

–          Încă încerci,nu? La cum te ştiu eu pe tine mă îndoiesc că ai reuşit până acum.

–          Corect. Se pare că încă mă cunoşti destul de bine.

–          Când oare nu am facut-o?

Zîmbeam. Zâmbeam ca un copil căruia i s-a înmânat o acadea.

–          Cred ca ar trebui să plec. M-am bucurat să te văd din nou. Poate vom mai ieşii împreună…cândva.

–          Fi liniştită. Cu siguranţă acel “cândva” este mai aproape decât crezi.

Am zâmbit din nou la gândul celor spuse de el.

Seara a continuat asa cum mă aşteptam. Aşa cum s-ar fi aşteptat toţi. La un moment dat însă…muzica a început sa cânte pentru toţi, mai puţin pentru mine. Iar El, s-a întors.

–          Mi-ai lipsit.

–          Fi sigură că şi tu mie.

–          Şi? Unde îţi sunt prietenii?

–          Mă întrebi de fapt dacă am venit singur sau nu, nu este asa? Sunt singur, am venit doar cu cei pe care îi cunoşti deja.

–          Nu era necesar să îmi spui toate astea.

–          Eu cred că da.

–          Eşti mult prea sigur de ceea ce spui, atunci când spui. De ce?

–          Pentru că…dacă aş fi venit cu cineva, nu ai fi acceptat să plecăm de aici şi să mergem la o cafea. Este aşa?

–          Dacă este o invitaţie, să ştii ca o accept.

–          Previzibilă ca întotdeuna.

–          Mai vedem asta.

Lost_and_Found_by_miswiredThursdayPetrecerea s-a mutat la mine. Este evident că muzica a devenit mult mai bună, decorul mai frumos. Dimineaţa ne-a regăsit aşa ca întotdeuna( aproape).

A ieşit tăcut din duş, cu părul îngreunat de îmbrăţişarea picăturilor de apă,cu un prosop încingându-i trupul. Părea o statuie grecească mult prea frumoasă pentru  timpurile în care noi trăim.  Îl priveam uimită, fascinată de cum se plimba prin camera, prin faţa ochilor mei.

Cumva…mânaţi de noua “iarnă” ce a  poposit afară, am găsit un pretext pentru a ne trăi propria fotosinteză. Mă  gandesc…luptăm şi noi, în partea noastră pentru sosirea primăverii. Şi asa se face, că marile mele poveşti reies din inima nopţilor trecute.

 

S-a apropiat de  fereastra îngheţată, hotărîat să îşi fumeze sufletul. Pe pervazul ferestrei a rămas de noaptea trecută un pahar plin de vin roşu ca sângele.

“ Te rog…nu deschide geamul. Nu vreau să simt răceala de afară”

“ In cinstea ta, iubito! Aici este  vorba despre o întreagă viaţă de om. Tu nu înţelegi nimic. Niciodată nu cred ca ai înţeles cu adevărat. Te văd…eşti ca o fiară, iubito- ce bine sună! Crezi că nu îmi dau seama că tu nu eşti iubita mea? Tu nu eşti iubita nimănui. Tu nu aparţii niciunei fiinţe vii. Nicicând. Tu cred că nici măcar ţie nu îţi aparţii. Eşti venită de undeva…din alte lumi, iubito. “

“ Eşti bine? Cred că se resimte atmosfera de aseară. Nu crezi că ar fi mai bine dacă rămâi pentru moment în pat? Alături de mine? Desprinde-ţi mâinile de pe paharul ăla.”

“Ah…iubita ta, mica mea şi imposibila mea iubită. Ştii?Ştii care este problema mea? Marea mea problema? Vreau sa fiu asa.Vreau să te am, să mi te dau ţie în totalitate.  Îmi doresc să fiu lovit in subconştient de tine, să îmi măcelareşti Eu-ul, dar numai, NUMAi aşa cum o faci tu. Femeile sunt rarităţile pământului. DA! Femeile alea adevărate. Femeile alea care ştiu să lupte pentru ele, dar care ne reduc la tăcere printr-o singură privire.

Eu mor…mor de fiecare dată când te aproprii de mine si vrei să mă săruti. Ce sunt eu,iubito? Ce mai sunt eu când îţi şoptesc la ureche că tu eşti cea cu care vreau să îmi construiesc viitorul? În cinstea ta,iubito, închin fiecare sticlă băută şi fiecare ţigare sugrumată într-o iubire mult prea mare.

O să revin în faţa ta, vreau să vorbim fără să simt că privirea ta mă arde pe dinăuntru. Vreau sa revenim pe linia de plutire,iubito.”

Spunând toate acestea, a lăsat paharul de vin pe masă şi a plecat, lăsându-mă anesteziată de vorbele sale, de aspectul său. M-a lăsat in urmă dorindu-l mai mult ca întotdeauna.

Karolina_by_vejitatoja

Advertisements

2 thoughts on “Anesteziată de tine toată

Ganduri

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s